Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Reacții, după ce ZdG a…

Reacții, după ce ZdG a scris că PA și PCCOCS ar putea fi lichidate: „Reformele nu trebuie să fie motivate de factori personali sau politici”

Colaj: ZdG

După ce ZdG a relatat că posibilitatea lichidării Procuraturii Anticorupție (PA) și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a fost abordată la ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) de pe 20 ianuarie, mai mulți politicieni și experți din societatea civilă au reacționat, exprimându-și îngrijorarea și ridicând întrebări despre oportunitatea și „transparența” acestei inițiative.

Președintele CRJM: „Prezintă aceste instituții un risc de securitate?”

Președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Ilie Chirtoacă, a declarat că organizație neguvernamentală nu poate oferi „o opinie detaliată” în lipsa unui proiect de lege sau a unui „concept bine definit” care să explice această inițiativă. Totuși, acesta a ridicat la fileu o serie de întrebări:

  • De ce inițiativa vine în urma unei ședințe a Consiliului Suprem de Securitate (CSS)? Prezintă aceste instituții un risc de securitate?
  • Este o recunoaștere a ineficienței acestor procuraturi sau un semnal că Moldova a eliminat corupția și criminalitatea organizată?
  • Cum se pliază propunerea pe reformele recente: delimitarea competențelor CNA, întărirea capacităților, alegerea unui nou procuror-șef PCCOCS? Nu există o lipsă de consecvență?
  • În ce mod contribuie inițiativa la eforturile de integrare europeană?

„Această propunere nu figurează printre angajamentele asumate de R. Moldova în raport cu Uniunea Europeană sau printre prioritățile deja lansate.

De ce această propunere vine de la CSS și nu de la Ministerul Justiției sau Parlament? Exceptând cazul unor riscuri majore pentru securitatea națională, inițiativa ridică întrebări legate de procesul decizional.

Propunerea reflectă probabil nemulțumirile publice legate de performanța PA, însă reformele nu trebuie să fie motivate de factori personali sau politici.

Dacă PA și PCCOCS sunt lichidate, cine va prelua atribuțiile lor? Cum ne asigurăm că doar procurorii care au trecut prin vetting vor activa în noile structuri?”, a menționat președintele CRJM.

Președintele CRJM a explicat că va susține „orice inițiativă care poate aduce un impact real în combaterea corupției și criminalității organizate”, remarcând în cazul de față lipsa unor consultări largi la subiect.

MAN denunță „abuzurile guvernării în domeniul justiției”

Partidul edilului Ion Ceban, Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a fost printre primele formațiuni politice care au reacționat la subiect. Într-un comunicat de presă emis, MAN, citând „experți din domeniul justiției”, anunță că „actuala guvernare ar intenționa, prin intermediul unei decizii a CSS, să suspende din funcție conducerea Procuraturii Anticorupție și a PCCOCS (procurorii-șefi și adjuncții acestora)“.

„(…) O asemenea decizie ar reprezenta încă un eșec major al reformei justiției și ar ridica semne de întrebare privind corectitudinea demersurilor de a atrage procurori din SUA (Veronica Dragalin, n.r.) pentru combaterea corupției, pentru ca apoi, odată deveniți incomozi, să fie înlăturați prin mijloace nelegitime.

(…)În acest context sunt și mai mari semne de întrebare la modificările legislative recente despre schimbarea termenelor de prescripție de atragere la răspundere penală pentru infracțiuni de corupție. Și iarăși este neconsecvența: luptă cu corupția prin reducerea pedepselor pentru anumite infracțiuni?”, se arată în comunicatul MAN.

N. R.: Pe 15 ianuarie, PA a emis un comunicat de presă în care instituția condusă de Veronica Dragalin a indicat că „creșterea numărului de sentințe de încetare pe motivul expirării termenului de prescripție este cauzată în proporție substanțială de modificările legislative înaintate de Ministerul Justiției și votate în Parlament, în vigoare din septembrie 2024, ce au redus pedeapsa pentru unele fapte de corupție și respectiv au redus termenul de prescripție”.

Ulterior, Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a venit cu precizări, punctând că modificările Codului penal NU reduc severitatea pedepselor pentru corupție și NU scurtează termenii de prescripție.

Președintele PSDE: Încă o reformă „din topor” în domeniul justiției

Președintele Partidul Social Democrat European (PSDE), Tudor Ulianovschi, a ținut să puncteze că informația privind lichidarea celor două procuraturi a venit din „surse neoficiale”. „Ceea ce este grav în toată această istorie nu este atât lichidarea procuraturilor în sine, există poate argumente în favoarea acestor modificări de fond. Problema este de ce astfel de lucruri se fac în secret, de ce în așa mod, de ce de pe o zi pe alta?”, se întreabă politicianul.

„PAS nu a înțeles ceva foarte simplu: orice lucru făcut în secret și încă după ureche nu poate decât să trezească suspiciuni. În acest caz, avem tot temeiul să bănuim că motivațiile reale sunt cu totul de altă natură decât se va spune oficial și au menirea să compromită și mai mult justiția noastră”, a scris Tudor Ulianovschi, remarcând că este „încă o reformă din topor”.

Președinta Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate (CSS) luni, 20 ianuarie. Conform surselor ZdG, membrii CSS dezbat subiectul lichidării procuraturilor specializate: Procuratura Anticorupție (PA) și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Membrii CSS s-au reunit în ședință la ora 13:00. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al președintei, Igor Zaharov.

Potrivit mai multor surse ZdG, membrii CSS ar discuta lichidarea PA și PCCOCS. În locul celor două procuraturi se discută despre crearea unei noi instituții.