Reacții după ce Procuratura a refuzat inițierea urmăririi penale în cazul finanțării PSRM. Năstase: Voi contesta ordonanța
Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, cel care anterior a cerut anularea primei ordonanțe prin care a fost refuzată începerea urmăririi penale în cazul finanțării PSRM, declară că decizia anunțată astăzi de către Procuratură, prin care din nou este dispusă neîncepererea urmării penale pe marginea acestui caz, este una ilegală și urmează să o contesteze.
„E o decizie, din punctul meu de vedere, criminală, pentru că la baza acesteia intră o perioadă atât de scurt de timp. Sunt sigur că au fost niște lucruri unilaterale care nu reflectă starea de lucruri. Iată de ce, această ordonanță o voi contesta în strictă conformitate cu legislația națională, iar dacă și procurorul ierarhic superior va decide să o mențină, vom merge în instanța de judecată. Vom merge până în pânzele albe ca Dodon și PSRM să fie anchetat și sancționat pentru finanțări ilegale. Este absolut anormal. Nu putem vorbi de o competiție normală când vagoane de bani de prin off-shore-uri vin aici și sunt folosite pentru manipulare și intoxicarea opiniei publice”, a declarat președintele PPDA, Andrei Năstase.
Decizia Procuraturii a fost criticată și de deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, care susține că aceasta vine să „îl răsplătească” pe Igor Dodon.
„Aflăm că procuratura a decis acum seara neînceperea urmăririi penale în cazul finanțării ilegale a PSRM! Adică, cum se spune la noi, „tăt normal și conform legislației”. Iată că ceea de ce ne-am temut cel mai mult s-a întâmplat – încet, dar sigur Alexandru Stoianoglo și-a dat arama pe față. Că este subordonat lui Igor Dodon… Acum e clar de ce a insistat Igor Dodon pe candidatura lui Stoianoglo chiar și cu prețul demiterii unui guvern reformator și credibil atât pe intern cât și pe extern?”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.
Ziarul de Gardă a încercat să obțină o reacție și de la deputații fracțiunii PSRM, doar că aceștia nu au răspuns la apeluri. Am reușit într-un final să discutăm cu socialistul Grigore Novac, doar că acesta ne-a comunicat că nu cunoaște despre această decizie a Procuraturii și că urmează să se informeze.
Procuratura Anticorupție a dispus neînceperea urmăririi penale pe faptul pretinsei finanțări ilegale a PSRM, în baza imaginilor video de la negocierile care au avut loc în iunie 2019 la sediul PDM între Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc. Motivul invocat de procurori este că această faptă „nu întrunește elementele constituitive ale vreunei infracțiuni”.
Pe 8 iunie 2019, Procuratura Anticorupție s-a autosesizat, în baza unor înregistrări video cu camera ascunsă de la negocierile care au avut loc la sediul PD. O lună mai târziu, la 8 iulie, procurorul anticorupție Alexandru Cernei a emis însă o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale. În ordonanța respectivă era menționat că discuția din 7 iunie 2019 dintre Igor Dodon și Vlad Plahotniuc, făcută publică în plină criză politică la Chișinău, „pare a nu fi una serioasă”, iar oponenții politici, „se provoacă unul pe altul”.
Ulterior, în noiembrie 2019, Andrei Năstase, liderul partidului Platforma DA, a depus o plângere prin care a solicitat anularea ordonanței respective, iar o lună mai târziu, PA anunța despre anularea ordonanței de refuz în începerea urmăririi penale în cazul finanțării din Federația Rusă a Partidului Socialiștilor.