Reacția Primarului orașului Ungheni, după ce Autoritatea Națională de Integritate a cerut demiterea sa
Primarul orașului Ungheni, Alexandru Ambros, a venit cu o reacție după ce Autoritatea Națională de Integritate(ANI) a remis în atenția Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat o adresare în care a cerut declanșarea procedurii de ridicare a mandatului său. Ambros susține că hotărârea luată de Curtea Supremă de Justiție(CSJ) a anulat cererea sa de contestare a actului ANI și nu se referă la revocarea sa din funcția de primar.
„Eu am depus cerere de judecată de anulare a actului de constatare, unde am primit câștig de cauză în prima instanță emis de ANI. Ulterior, eu am primit câștig de cauză în a prima instanță, în a doua instanță, iar în a treia istanță la CSJ în mod inexiplicabil, fără prezența părților a fost luată o altă hotărâre – de a anula hotărârea primei și celei de-a doua instanțe”, a comunicat Ambros pentru ZdG.
Primarul orașului Ungheni susține că revocarea mandatului de primar poate fi făcută doar printr-o hotărâre definitivă a instanței de judecată, iar la moment o astfel de hotărâre nu există. Acesta ne-a comunicat că mai departe urmează ca actul de constatare a conflictului de interese să fie judecat.
„Hotărârea Curții Supreme de Justiție nu se referă la revocarea mea din funcția de primar. CSJ a anulat cererea mea de contestare a actului ANI.
Numai judecata numește primarul în funcție și tot judecata îl poate demite. La moment nu este o astfel de hotărâre. Eu în continuare îmi prelungesc activitatea până cand va exista o hotărâre de judecată irevocabilă care ar spune că mandatul meu trebuie să fie întrerupt„, ne-a spus Ambros.
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a informat astăzi că, la 4 ianuarie 2021, în rezultatul rămânerii definitive a actului de constatare, a remis în atenția Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat o adresare în care a cerut declanșarea procedurii de ridicare a mandatului de primar al orașului Ungheni, Alexandru Ambros.
În noiembrie 2018, inspectorul de integritate a stabilit printr-un act de constatare că primarul orașului Ungheni a admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese. Aflându-se în exercițiul funcției a semnat trei ordine de plată cu o firmă care aparține soției sale pentru a achiziționa bunuri și servicii, încălcând astfel dispozițiile legale de declarare și soluționare a conflictului de interese prevăzute de legislația ANI.
Primarul a contestat în instanța de judecată actul emis de ANI, având câștig de cauză în instanța de fond și apel. Ulterior, ANI a depus un recurs la Curtea Supremă de Justiție, în baza Deciziei Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiției, actul ANI a rămas definitiv.
În adresarea sa, ANI a solicitat Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat să fie informată despre măsurile pe care le va întreprinde pe acest caz.
Potrivit ANI, primarul urmează să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de primar pentru o perioadă de 3 ani și va fi înscrisă în lista publică a persoanelor cu interdicții. Totodată, ordinele de plată semnate de către primar vor fi declarate nule.