R. Moldova, condamnată la CtEDO în cazul unei femei care a fost lipsită de dreptul de proprietate asupra unei clădiri: statul va trebui să-i plătească 165 000 de euro
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) și-a pronunțat decizia în cauza Arzamazova c. Moldovei. Astfel, reclamanta Elena Arzamazova, de naționalitate australiană şi moldoveană, născută în 1960 şi care locuieşte în Queensland, Australia, care a fost lipsită de dreptul de proprietate asupra unei clădiri pe care a cumpărat-o de la consiliul local din Pojareni, va beneficia de despăgubiri în valoare de 160 000 euro cu titlu de prejudiciu material și 5 000 euro cu titlu de prejudiciu moral.
Potrivit Asociației „Juriștii pentru Drepturile Omului”, cauza vizează plângerea reclamantei privind privarea abuzivă de o clădire pe care a cumpărat-o de la consiliul local din Pojareni, fără nici o compensaţie.
În 2004 reclamanta a cumpărat o clădire, în trecut utilizată pentru festivităţi. Înstrăinarea a fost organizată de către consiliului local şi primărie, şi aprobată de consiliul local. Contractul a fost semnat în faţa notarului şi a fost înregistrată în registrul bunurilor imobile.
Cu toate acestea, în 2007 Procuratura s-a adresat cu acţiune de anulare a tranzacţiei pe motivul că preţul obţinut pentru clădire a fost prea mic şi că a fost înstrăinat fără licitaţie, contrar legislaţiei.
După ce prima instanţă a respins acţiunea, de 2 ori, pe motiv că a fost depusă în afara termenului, în 2013 Curtea de Apel a anulat contractul, constatând că autoritatea publică a comis o eroare când a înstrăinat clădirea şi a aprobat şi înregistrat tranzacţia deoarece aceasta era parte a domeniului public şi nu putea fi înstrăinată în nici un caz.
Reclamanta a declarat recurs, care a fost respins de către Curtea Supremă în 2014. Solicitarea înaintată de către aceasta privind omisiunea Curţii de Apel de a dispune compensaţie pentru investiţa în renovarea clădirii a fost declarată inadmisibilă.
Ea a înaintat o acţiune civilă împotriva consiliului local şi procuraturii pentru a recupera banii investiţie în clădire, care a fost respinsă în 2019. După iniţierea acţiunii civile, a fost iniţiată o cauză penală, care ulterior a fost suspendată.
Invocând Articolul 1 din Protocolul nr. 1, protecţia proprietăţii, reclamantul a susţinut că a fost privat de clădire şi teren pe motive neimputabile sie, fără vreo compensaţie.
Curtea a concluzionat că a avut loc violarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1, reţinând că privarea reclamantului de clădire i-a impus o sarcină individuală şi excesivă şi că autorităţile au eşuat să asigure o balanţă echitabilă dintre cerinţele interesului public, de pe o parte, şi drepturile reclamantului la protecţia proprietăţii, de pe altă parte.
Curtea a acordat reclamantului suma de 160,000 Euro cu titlu de prejudiciu material, 5,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral si 2,000 Euro cu titlu de costuri si cheltuieli.