R. Moldova a mai pierdut trei dosare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Suma pe care statul va trebui să o plătească reclamanților

R. Moldova a pierdut trei dosare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Suma pe care statul va trebui să o plătească reclamanților este aproximativ 130 de mii de euro. Hotărârile au fost pronunţate marţi, 23 iunie.

La data de 23 iunie 2020 Curtea a pronunțat hotărârile în cauzele:

• Electronservice-Nord S.A. c. Moldovei, cererea nr. 12918/12;
• Furtună c. Moldovei, cererea nr. 72636/13;
• Spiridonov c. Moldovei, cererea nr. 41541/13.

Cauza Electronservice-Nord S.A. c. Moldovei 

La 23 iunie 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea cu privire la satisfacția echitabilă în cauza Electronservice-Nord S.A. v. Republica Moldova (nr. 12918/12).

Cauza respectivă se referă la casarea, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2011, a hotărârii definitive a Curții de Apel Bălți din 8 decembrie 2009, pronunțate în favoarea societății reclamante, prin care Oficiul Cadastral Teritorial fusese obligat să înregistreze pe numele societății reclamante mai multe bunuri imobile privatizate de către aceasta în anii 1999 și 2004.

Prin hotărârea din 2 iulie 2019 cu privire la fondul cauzei, Curtea a constatat că anularea hotărârii pronunțate în favoarea societății reclamante avusese loc contrar principiului securității raporturilor juridice, încălcând astfel drepturile societății reclamante garantate de Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

În urma redeschiderii procedurilor naționale, în luna aprilie 2012 Oficiul Cadastral Teritorial a înregistrat în mod voluntar, pe numele societății reclamante, trei din cele șase bunuri imobile pe care era obligat să le înregistreze în conformitate cu hotărârea Curții de Apel Bălți din 8 decembrie 2009. Redeschiderea procedurilor naționale s-a soldat cu pronunțarea deciziei definitive a Curții Supreme de Justiție din 23 octombrie 2013, prin care s-a respins acțiunea intentată de către societatea reclamantă împotriva Oficiului Cadastral Teritorial. Celelalte trei bunuri imobile nu au mai fost înregistrate pe numele societății reclamante, unul din ele fiind chiar demolat de către autoritățile publice în anul 2018.

Cu privire la prejudiciul material, societatea reclamantă a prezentat un raport de expertiză care conținea calculele detaliate ale pierderilor pe care aceasta le-ar fi suportat în urma imposibilității de a-și folosi bunurile sale imobile, care consta din plata chiriei, în cazul în care spațiile respective ar fi fost date în locațiune, și din valoarea de piață a clădirii demolate în anul 2018. Societatea reclamantă a pretins și compensații pentru dobânda de întârziere și costurile inflației, toate aceste pretenții ridicându-se la aproximativ 114,000 de euro.

Deși Guvernul și-a exprimat îndoielile cu privire la darea în locațiune a proprietăților societății reclamante, în cazul în care hotărârea pronunțată în favoarea acesteia nu ar fi fost casată, invocând, totodată, că nu exista o legătură cauzală între constatările Curții din hotărârea cu privire la fondul cauzei și sumele pretinse de către societatea reclamantă, pe care le considera speculative, Curtea a concluzionat că abordarea generală a societății reclamante cu privire la evaluarea pierderilor suferite în urma încălcării drepturilor sale garantate de Convenție era una rezonabilă, societatea reclamantă fiind în imposibilitate de a-și folosi bunurile pe parcursul unor perioade care variau între 5 luni și mai mult de 8 ani, iar unul din bunurile sale fusese chiar demolat între timp. Cu toate acestea, Curtea a luat în considerare argumentul Guvernului cu privire la un anumit grad de speculație în calculele prezentate de către societatea reclamantă. Presupunând că societatea reclamantă ar fi putut da în locațiune proprietățile sale, aceasta ar fi întâmpinat, în mod inevitabil, obstacole în găsirea locatarilor, ar fi suportat cheltuieli de întreținere a spațiilor respective și ar fi fost obligată să achite impozite pe profiturile obținute.

Spiridonov v. Republica Moldova

Printr-o hotărâre definitivă din 19 mai 2006, Judecătoria Centru, mun. Chișinău a obligat compania A. să achite în beneficiul reclamantului suma de 14776,67 lei. În aceeași zi a fost emis un titlu executoriu, iar executorul judecătoresc a intentat procedura de executare. La 24 ianuarie 2007, executorul judecătoresc a restituit titlul executoriu, din motiv că acesta nu putea fi executat din cauza insolvabilității debitorului.

La 4 octombrie 2010, printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău, compania A. a fost lichidată, iar la 6 octombrie 2010 ea a achitat reclamantului o parte a datoriei, id est suma de 4205 lei.

La 10 februarie 2012 reclamantul a inițiat în instanța de judecată o acțiune în baza Legii nr. 87 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. El a solicitat încasarea a 14776 lei pentru prejudiciul material și 10000 lei pentru prejudiciul moral pe care el insista că le suportase din cauza neexecutării hotărârii din 19 mai 2006.

Printr-o decizie definitivă din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel a admis parțial acțiunea, a constatat încălcarea dreptului său la executarea în termen rezonabil a unei hotărâri judecătorești și i-a acordat 3000 lei pentru prejudiciul moral. De asemenea, ea a constatat că neexecutarea hotărârii fusese imputabilă autorităților statului, din motiv că executorul judecătoresc nu luase toate măsurile necesare pentru a asigura executarea hotărârii. Ea a indicat că, potrivit unui raport al Inspectoratului Fiscal de Stat din 26 martie 2008, compania debitoare deținea în proprietate terenuri care ar fi putut fi confiscate de către executorul judecătoresc. Mai mult ca atât, la 15 ianuarie 2007 compania debitoare și-a înstrăinat proprietățile contra sumei de 935739,57 lei.

În fața Curții, reclamantul s-a plâns în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție de încălcarea dreptului său de acces la o instanță din cauza neexecutării unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate în favoarea sa.

Guvernul a susținut că odată ce instanțele naționale recunoscuseră încălcarea drepturilor reclamantului și îi acordaseră o despăgubire pentru prejudiciul moral, el nu se mai putea considera victimă în sensul Articolului 34 din Convenție.

Curtea a notat că deși Curtea de Apel a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului garantate de Convenție, hotărârea pronunțată în favoarea reclamantului, totuși, nu fusese executată, iar despăgubirea acordată a fost vădit inferioară celei acordate în cauze similare împotriva Republicii Moldova. Prin urmare, Curtea a respins obiecția preliminară cu privire la pierderea statului de victimă.

Cu referire la fondul cauzei, Curtea a subliniat că instanțele naționale constataseră că neexecutarea hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea reclamantului se datora integral lipsei de diligență din partea executorului judecătoresc, precum și lipsei unor măsuri adecvate și suficiente pentru a garanta executarea.

Curtea a reiterat că statele au obligația pozitivă de a pune în aplicare un sistem efectiv, atât în practică, cât și în drept, care să asigure executarea hotărârilor judecătorești definitive între persoane private (Fouklev v. Ucraina, nr. 71186/01, § 84, 7 iunie 2005). Responsabilitatea statelor poate surveni dacă autoritățile publice implicate în procedurile de executare nu manifestă diligența corespunzătoare sau chiar împiedică executarea.

Prin urmare, Curtea a constatat că a avut loc încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în prezenta cauză.

În consecință, Curtea a acordat reclamantului suma totală de 2600 euro pentru prejudiciul material și moral.

În cauza Furtună c. Moldovei, reclamantul s-a plâns în fața Curții de anularea unei hotărâri favorabile urmare a admiterii unui apel depus peste termenul legal.

Curtea a constatat violarea Articolului 6 din Convenție, dreptul la un proces echitabil, notând că admiterea apelului tardiv a încălcat principiul securității raporturilor juridice și Articolul 1 din Protocolul, dreptul la respectul proprietății.

Curtea a acordat reclamantului suma de 70,000 Euro cu titlu de prejudiciu material, suma de 2,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 3,374 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.