Promo-LEX: „Legislativul nu a asigurat respectarea transparenței decizionale pentru toate proiectele de acte normative votate ieri”
Legislativul nu a asigurat respectarea transparenței decizionale pentru toate proiectele de acte normative votate în ședința Parlamentului din data de 6 iunie. În cadrul monitorizării ședinței plenare, echipa Promo-LEX a scos în evidență faptul că în continuare unele acte aferente proiectelor examinate sunt publicate pe pagina web fie în ziua ședinței, fie în timpul examinării sau chiar ulterior votării.
La ședința din 6 iunie, actele adiționale (rapoartele comisiilor permanente și un coraport) pentru cinci proiecte dezbătute au fost publicate în timpul examinării acestora. Transparența decizională a fost afectată și prin faptul că în cazul unui proiect de lege, votat în lectura a II-a, raportul comisiei și sinteza propunerilor și recomandărilor nu au fost publicate, iar în cazul a trei proiecte de acte normative nu a fost respectat termenul pentru prezentarea recomandărilor părților interesate.
„Promo-LEX reiterează că publicarea rapoartelor comisiilor și a altor acte aferente proiectelor în timpul examinării acestora sau chiar ulterior votării este o practică lacunară care afectează semnificativ transparența decizională a legislativului”, notează organizația.
Ședința Parlamentului a fost marcată și de unele modificări în componența numerică și nominală a unor comisii parlamentare permanente. În Comisia drepturile omului și relații interetnice numărul membrilor a fost majorat de la șase, la șapte, fiind inclus un deputat independent. În cazul Comisiei juridice, numiri și imunități componența numerică a fost redusă de la 11 la 10, însă componența nominală este formată din șapte membri din partea majorității parlamentare și doi din partea opoziției. Anterior, Asociația Promo-LEX a semnalat o reprezentativitate disproporțională în Comisia juridică, numiri și imunități, după ce în data de 1 februarie 2024 au fost operate modificări privind componența comisiei. Promo-LEX a recomandat să fie făcute unele ajustări, pentru a asigura o reprezentare echitabilă a opoziției. Potrivit Regulamentului Parlamentului, componența nominală a comisiilor permanente se stabilește în baza reprezentării proporționale a fracțiunilor parlamentare, iar membrii acestora sunt numiți de legislativ, cu votul majorității deputaților aleși.
Ordinea de zi a ședinței Parlamentului din 6 iunie a însumat 22 de proiecte, dintre care doar șapte au fost votate. La această ședință, deputații din opoziția parlamentară au solicitat audierea ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, a procurorului șef al Procuraturii Anticorupție, dar și excluderea de pe ordinea de zi a două proiecte, însă nicio solicitare nu a fost acceptată de către plenul Parlamentului. De cealaltă parte, la solicitarea comisiilor permanente, a fost acceptată amânarea examinării a altor două proiecte.
Legislativul a continuat să exercite controlul parlamentar prin audierea Raportului de activitate al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar pentru anul 2023, iar următoarea întrunire a plenului Parlamentului este programată pentru data de 13 iunie.