Procurorii urmau să descindă la domiciliul judecătoarei Olesea Țurcan, însă acțiunile de urmărire penală au fost amânate: magistrata a părăsit teritoriul R. Moldova cu o zi înainte de perchezițiile de ASTĂZI
Procurorii anticorupție planificau să efectueze joi dimineață percheziții la domiciliul magistratei Olesea Țurcan de la Judecătoriei Chișinău, însă acțiunile în acest sens au fost amânate întrucât, potrivit procurorilor, judecătoarea a părăsit cu o zi înainte, mai exact miercuri, 30 martie, teritoriul R. Moldova.
Procurorii însă spun că percheziții au loc în acest moment la biroul magistratei din cadrul Judecătoriei Chișinău.
Acțiunile de urmărire penală în cazul magistratei au loc după ce la 23 martie curent, membrii Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) au admis sesizarea procurorului general interimar referitor la eliberarea acordului la pornirea urmăririi penale și efectuarea perchezițiilor în privința judecătoarei Olesea Țurcan.
Țurcan este bănuită că a pronunţat cu bună-ştiinţă o hotărâre, sentinţă, decizie sau încheiere judecătoarească contrar legii, într-o cauză pe care a judecat-o.
„Procurorii anticorupție efectuează percheziții la biroul unei magistrate din cadrul Judecătoriei Chișinău, vizată într-o cauză penală, pornită în temeiul săvârșirii infracțiunii de pronunțare cu bună-știință de către judecător a unei încheieri contrare legii (art.307 alin.(1) din Codul penal). Concretizăm că, urmărirea penală în privința magistratei vizate a fost pornită după eliberarea acordului de către Consiliul Superior al Magistraturii, urmare a admiterii demersului înaintat de către Procurorul General interimar. Concomitent, informăm că, pe parcursul zilei de ieri, procurorii au obținut autorizațiile de la judecătorul de instrucție în vederea efectuării perchezițiilor la biroul și domiciliul magistratei vizate. Prin urmare, ținând cont de faptul că, magistrata în cauză ieri a părăsit teritoriul Republicii Moldova, în acest sens eschivându-se de la efectuarea urmăririi penale în privința sa, realizarea perchezițiilor la domiciliul acesteia, la moment nu poate fi efectuată”, menționează responsabilii de la PG.
Magistrata Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, Olesea Țurcan a ajuns în atenția presei, după ce la 6 noiembrie 2020 a emis o decizie judecătorească prin care a fost instituită administrarea specială provizorie, compania de audit „Confidential-Audit” SRL fiind desemnată în calitate de organ executiv unipersonal al „Moldasig” SA, respectiv, cu înlăturarea organelor de conducere statutare ale societății de asigurări în cauză.
În luna decembrie a anului 2020, controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, a dat buzna la ședința CNPF, unde se discuta despre subiectul „Moldasig”. Acesta și-a făcut apariția în sala de ședință, însoțit de pază și s-a lăsat cu îmbrânceli. Deși accesul în instituție nu i-a fost permis, Platon a pășit peste bariera de la intrare, înaintând abuziv, fiind urmat și de cei care îl însoțesc. Cei de la pază au încercat să-i oprească, însă fără succes.
În cadrul ședinței urmau să fie discutate două probleme legate de „Moldasig” – facilitarea accesului administratorului special al CNPF în conducerea companiei de asigurări și acordarea specimenelor semnăturilor bancare pentru acesta ca să fie efectuate plățile în cadrul asigurării Cartea Verde.
Platon ar fi solicitat atunci să fie urgentate avizele CNPF cu privire la administratorii Moldasig. Însă, potrivit legii, instituția are la dispoziție 30 de zile pentru a face acest lucru. Prin urmare, în cadrul ședinței nu ar fi fost găsit un compromis.
În februarie 2021, Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a constatat că judecătoarea Olesea Țurcan ar fi comis abateri disciplinare în dosarul companiei de asigurări Moldasig. Detalii aici
Ulterior, în iulie 2021, Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) anunța că pachetul majoritar de acțiuni al „Moldasig” SA a revenit în gestiunea statului, după ce Curtea de Apel Chișinău a dat câștig de cauză vineri, 16 iulie, Comisiei împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, potrivit căreia, atribuțiile organelor de conducere și pachetul majoritar (75 la sută) al „Moldasig” SA – gestionate de către stat (în persoana CNPF) – au fost transmise în administrare specială provizorie unor companii private. Detalii aici
Olesea Țurcan activează în sistemul judecătoresc din 2015. În iulie 2015, Consiliul Superior al Magistraturii a propus Preşedintelui Republicii Moldova numirea magistratei Olesea Țurcan în funcţia de judecătoare la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, pe un termen de 5 ani. În martie 2021, Țurcan a fost suspendată din funcția de magistrată la Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani, pentru perioada aflării în concediu de îngrijire a copilului până la atingerea vârstei de 3 ani, până la 15 ianuarie 2024, inclusiv.
Citește aici: Alaiba sesizează PG privind un presupus atac raider la Moldasig. Platon îl acuză pe deputat că îl apără pe Plahotniuc
VIDEO/ Sponsorii cu interese ai Primăriei Chișinău
Știrea se actualizează.