Procurorii i-au înaintat învinuirea definitivă fostului șef al PA. Trei capete de acuzare pe numele lui Viorel Morari
Procuratura Generală i-a înaintat, fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, învinuirea definitivă, dosarul acestuia urmând în curând a fi finalizat și deferit justiției.
Astfel, pe lângă cele două capete de acuzare, înaintate anterior – ”abuz de serviciu” și ”fals în acte publice”, procurorii au probat încă o componență de infracțiune în acțiunile acestuia, și anume – ”amestecul în înfăptuirea urmăririi penale”.
Potrivit Procuraturii Generale, Viorel Morari este învinuit că ar fi primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care ar fi înregistrat-o contrar prevederilor legale, în baza căreia a pornit o cauză penală şi a falsificat o serie de acte procesuale. Respectivele acțiuni, potrivit probatoriului, au fost comise atât în interes personal, cât și în interesul petentului, dar și altor persoane din anturajul acestuia, cu scopul de a-i proteja de implicare, în calitate de bănuiţi, în cauza penală privind frauda bancară şi a obstrucționa cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a dosarului.
De asemenea, procurorii au depus demers de prelungire, cu încă 30 de zile, a mandatului de arestare în privința fostului Procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, urmând ca instanța de judecată să fixeze data și ora examinării acestuia.
„Necesitatea cercetării acestuia în arest preventiv este dictată de gravitatea infracțiunilor incriminate, rezonanța socială a cazului, circumstanțele care ar putea determina persoana să împiedice urmărirea penală și posibilitatea eschivării de răspundere penală”, se arată în comunicatul emis de PG.
Totodată, printre argumentele invocate de procurori pentru cercetarea lui Viorel Morari în arest este suspiciunea rezonabilă de exercitare a presiunilor asupra martorilor acuzării, care au fost subalterni ai învinuitului.
La 26 decembrie 2019, procurorul general Alexandr Stoianoglo, în temeiul a 2 acte de sesizare înregistrate la PG, a pornit urmărirea pentru abuz de serviciu și fals în acte publice, bănuit în comiterea acestor fapte fiind Viorel Morari.
Vineri, 10 ianuarie 2020, Viorel Morari, șeful suspendat din funcție al Procuraturii Anticorupție (PA), a fost reținut, pentru 72 de ore pentru abuz în serviciu și fals în acte publice.
Luni, 13 ianuarie, un judecător de instrucție de la Judecătoria Ciocana, la solicitarea procurorilor, i-a aplicat lui Morari mandat de arestare pentru 20 de zile.
Inițial, a fost deținut în Izolatorul de urmărire penală din cadrul Direcției de poliție a municipiului Chișinău, iar după aplicarea mandatului de arestare a fost transferat într-o celulă de 8 m.p. a Penitenciarului nr 13 din Chișinău.
- Reacția lui Viorel Morari la neregulile prezentate de Alexandr Stoianoglo în urma verificărilor de la PA
- VIDEO/ Morari: „O să vin cu o cerere de recuzare a lui Stoianoglo”. Ce spune despre faptul că l-ar fi amenințat pe șeful PG
- VIDEO/ Stoianoglo a prezentat rezultatele controalelor desfășurate la Procuratura Anticorupție și PCCOCS
- Dosarul Morari: Retrospectiva
- Cine este procurorul în baza declarațiilor căruia a fost pornită urmărirea penală pe numele lui Viorel Morari