Procurorii anticorupție vor fi supuși evaluării Comisiei Vetting. Hotărâre CSP
Procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) vor fi supuși evaluării externe a Comisiei Vetting. La solicitarea Comisiei, în ședința de marți, 21 mai, membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) au hotărât să remită lista angajaților PA care urmează a fi evaluați pentru a se stabili dacă întrunesc criteriile de integritate financiară și etică.
Potrivit CSP, subiecți ai evaluării externe sunt inclusiv procurorii delegați în cadrul PA din 1 ianuarie 2017 și până la intrarea în vigoare a legii în august 2023, pentru un termen mai mare de un an. De asemenea, vor fi supuși evaluării și procurorii care întrunesc criteriile, dar sunt suspendați din funcție.
Conform surselor ZdG, ar fi vorba despre 70 de procurori anticorupție (61 în funcții și 9 suspendați).
Lista va fi parte integrantă a hotărârii pronunțate astăzi de CSP și va fi remisă Comisiei Vetting, care ulterior urmează să inițieze procedura de notificare a procurorilor vizați.
Nepromovarea Vetting-ului poate avea urmări mai semnificative pentru cariera procurorilor cu probleme de integritate. În astfel de cazuri, Comisia de evaluare a procurorilor transmite CSP un raport cu constatările sale; dacă Consiliul acceptă constatările, nepromovarea evaluării are ca efect eliberarea din funcție a procurorului respectiv. Totodată, acesta este lipsit de dreptul de a exercita funcția de procuror sau alte funcții de demnitate publică timp de 5-7 ani.
Vetting-ul presupune evaluarea a peste 200 de procurori din funcții-cheie, precum și a celor care aspiră la aceste funcții. Verificarea procurorilor se desfășoară în temeiul legii 252/2023. Această lege prevede evaluarea integrității etice și financiare a tuturor procurorilor care dețin sau au ocupat funcții-cheie în cadrul sistemului Procuraturii.