Principală — IMPORTANTE — Procurorii anticorupție au efectuat percheziții…
Procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul lui Lilian Pascaru, șeful adjunct al Poliției Capitalei
![](https://www.zdg.md/wp-content/uploads/2021/12/Lilia-pascaru.jpg)
Procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) au efectuat joi, 30 decembrie, percheziții la domiciliul lui Lilian Pascaru, șeful adjunct al Poliției Capitalei, într-o cauză penală pentru fals în declarația de avere și interese personale.
Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, procurora Mariana Cherpec, responsabilă de comunicare cu mass-media, ne-a comunicat că procurorii au efectuat percheziții la domiciliul lui Lilian Pascaru și i-au înmânat citație pentru a se prezenta la PA.
„După perchezițiile efectuate la domiciliu, i s-a înmânat citație pentru a se prezenta la Procuratura Anticorupție pentru a i se aduce la cunoștință de ce este bănuit”, a declarat Mariana Cherpec.