Procurorii anticorupție au solicitat mandate de arestare pe numele celor cinci ex-deputați transfugi, cercetați pentru îmbogățire ilicită
Procuratura Anticorupție (PA) anunță că procurorii au demersuri privind aplicarea măsurii preventive în privința celor cinci ex-deputați Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc, Artur Reșetnicov, Anatolie Zagorodnîi și Serghei Sîrbu, din cei 13 ex-deputați transfugi cercetați pentru îmbogățire ilicită.
Potrivit PA, demersul procurorilor urmează să fie examinat vineri, 4 februarie, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.
„Până acum au fost recunoscuți și audiați în calitate de bănuiți pentru săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită 6 ex-deputați din Parlamentul Republicii Moldova, urmând a fi audiați încă 2 ex-deputați. În procesul de audiere în calitate de bănuiți și respectiv învinuiți, aceștia au dat declarații, însă nici unul dintre ei nu recunoaște vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate”, anunță PA.
La 2 februarie, procurorii anticorupție au efectuat mai multe percheziții la 13 ex-deputați, vizați în cadrul unor cauze penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite investigate în conexiune cu anchetele penale efectuate de către procurorii anticorupție pe faptul coruperii unor deputați din Parlamentul Republicii Moldova pentru părăsirea fracțiunii parlamentare din care făceau parte.
„În locațiile unde au fost efectuate percheziții au fost depistate mai multe sume bănești, proveniența cărora va fi cercetată în cadrul urmăririi penale. Astfel, în rezultatul percheziții efectuate la unul dintre ex-deputați, în cadrul unui safeu metalic deținut la o instituție bancară au fost depistate și ridicate mijloace bănești în sumă de 65 000 euro și 30 000 dolari, respectiv într-un alt depozit bancar, la același deputat au fost depistați 20 000 dolari și 85 000 euro.În cadrul altor percheziții la domiciliile ex-deputaților au fost depistate la fiecare dintre ei diferite sume de bani. Cea mai mică sumă a fost depistată la unul dintre ex-deputați în mărime de 500 euro, respectiv cea mai mare sumă de bani a fost depistată la domiciliul unui alt ex-deputat în mărime 34 700 dolari SUA și 44 300 euro”, menționează PA.
Cinci foști deputați comuniști, Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov, Vladimir Vitiuc, Anatolie Zagorodnîi și Serghei Sîrbu, din cei 13 cercetați pentru îmbogățire ilicită au fost reținuți pentru 72 de ore în urma perchezițiilor efectuate de către procurorii anticorupție la domiciliile lor.
Potrivit surselor ZdG patru ex-deputați Ivanov, Reșetnicov, Vitiuc și Zagorodnîi sunt bănuiți că au negociat tranziția colegilor lor de la Partidul Comuniștilor din R. Moldova la Partidul Democrat.
Fostul deputat Sergiu Sîrbu, reținut în dosarul celor 13 deputați transfugi, ar fi bănuit și de faptul că a divulgat date cu privire la acțiunile de urmărire penală pe care urmează să le întreprindă procurorii anticorupție.
Potrivit surselor ZdG, Sîrbu a fost reținut după ce procurorii anticorupție au găsit în timpul perchezițiilor desfășurate la domiciliul fostului deputat comunist Artur Reșetnicov, reținut și el astăzi în acest dosar, un schimb de mesaje dintre Sîrbu și Reșetnicov. Discuția dintre cei doi a avut loc marți, 1 februarie. În discuție, Sergiu Sîrbu îl informa pe Artur Reșetnicov despre faptul că procurorii urmează să descindă la domiciliul lui, dar și a altor foști colegi de partid, lucru care s-a și întâmplat astăzi, 2 februarie, a doua zi după discuția dintre cei doi.
DETALII AVEM AICI: Cine sunt cei 13 foști deputați cercetați pentru îmbogățire ilicită și la domiciliile cărora au descins procurorii în această dimineață