Procuratura explică de ce ședințele de judecată în dosarul Filat nu sunt publice
Reprezentanții Procuraturii Generale au decis să se expună asupra apelului, făcut de unii reprezentanţi ai societătii civile ca procesul în dosarul Vlad Filat să fie public:
„Decizia ca ședinţa de judecată să fie închisă a fost luată de instanţa de judecată în baza argumentelor prezentate de procurorul de caz, iar aceste argumente nu s-au bazat pe dorinţa procurorului ca şedinţa să fie închisă, ci pe obligaţia lui de a nu permite ca şedinţa de judecată în acest caz să pericliteze ancheta în dosarul care a rămas în procedura Procuraturii Anticorupţie în privinţa celorlalte capete de acuzare ce-l vizează pe Vladimir Filat, care se justifică şi prin prevederile legale, stipulate în art.18 alin.(2) Cod de procedură penală potrivit căruia (Accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei sau publicului, prin încheiere motivată, pe parcursul întregului proces sau al unei părţi din proces, în măsura considerată strict necesară de către instanţă cînd, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar putea să prejudicieze interesele justiţiei).
În special, mai mulţi martori care au fost sau vor fi audiaţi în procesul menţionat în cadrul şedinţei de judecată, urmează să descrie anumite circumstanţe care formează obiectul învinuirii lui Filat Vladimir, inclusiv pot fi descrise şi circumstanţe care sunt în proces de investigare, iar prezenţa lor într-un proces public ar putea periclita buna desfăşurare a anchetei şi ar duce la compromiterea unor probe.
Într-o astfel de situaţie, procurorii au obligaţia de a lua toate măsurile legale pentru a proteja bunul mers al anchetei. Iar pentru o mai mare claritate, amintim că dosarul aflat pe rolul instanţei este doar o parte din ancheta care se desfasoară în cazul fraudei de la BEM.
Aşa cum s-a precizat şi în incheierea judecatorească, solicitarea ca ședinţa de judecată să fie închisă este una temporară, până la finalizarea anchetei în cazul menţionat sau pînă la apariţia circumstanţelor care vor elimina orice fel de riscuri pentru buna desfăşurare a acestei anchete, cînd va putea fi analizata posibilitatea ca cel puţin o parte din proces sa fie publică.
În acest sens am putea face trimitere şi la un precedent judiciar şi anume caracterul închis al şedinţelor de judecată de acuzare a lui Rusu Ion „Caravita Co” SRL şi „Bussiness Estate Investments” SRL, cînd la demersul avocaţilor inculpaţilor, a fost dispusă judecarea cauzei în şedinţă închisă, cauză care prezentă un interes public nu mai puţin decît cel de acuzare a lui Filat Vladimir, fiind aceeaşi motivaţie a instanţei de judecată: disjungerea cauzei penale din dosarul care a rămas în procedura organului de urmărire penală al CNA.
De menţionat, caracterul public sau închis al şedinţelor de judecată se decide de către instanţa de judecată la solicitarea părţilor, iar în acest sens, nici inculpatul Vladimir Filat, nici apărătorii săi şi nici alte persoane nu au înaintat careva cereri sau demersuri suplimentare instanţei în vederea examinării publice a cauzei penale”, susțin reprezentanții PG, într-un comunicat de presă.