Procuratura Anticorupție a blocat un transfer de peste 11 milioane de lei al companiei Argus-S către PRIME OTIV, firmă afiliată fostului lider al PDM, Vlad Plahotniuc
Procuratura Anticorupție(PA) a aplicat sechestru pe mijloace financiare în sumă de 11 313 795 lei, deținute de SRL „ARGUS-S”, firmă afliată fostului lider al Partidului Democrat din Moldova(PDM), Vlad Plahotniuc, în BC VICTORIABANK SA, care urmau a fi transferate către conturile unei companii nerezidente din Turcia.
Astfel, potrivit PA, în cadrul dosarului vizând Frauda Bancară, Procuratura Anticorupție de comun cu Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor au stabilit că pe 9 noiembrie 2020, SRL „ARGUS-S” a inițiat două transferuri în sumă totală de 660 166,12 USD către compania nerezidentă OTIV PRIME SERVICES BV, pe un cont bancar deschis în Turcia.
Ultima dată, fostul lider PDM a fost localizat anume în Republica Turcia.
Având în vedere că societățile comerciale nominalizate sunt încorporate în compania nerezidentă OTIV PRIME HOLDING BV, a cărei beneficiar efectiv este cetățeanul Vladimir Plahotniuc, procurorii le-au blocat tranzacțiile, solicitând aplicarea sechestrului în scopul unei eventuale confiscări speciale pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune.
Pe 18 mai 2020, Procuratura a emis ordonanța de punere sub învinuire și completarea acuzării în privința fostului lider PDM, incriminându-i comiterea infracțiunilor de „creare și conducere unei organizații criminale”, „escrocherie” și „spălarea banilor în proporții deosebit de mari”.
Urmărirea penală este în curs de desfășurare, fiind întreprinse toate acțiunile pentru identificarea și sechestrarea bunurilor infracționale și, respectiv, recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiune.