Proces penal după protestul veteranilor din fața Parlamentului: Nouă persoane, escortate la IP Buiucani, dintre care două – preluate de ambulanță. Precizările IGP
Șeful Direcției Generale Securitate Publică al Inspectoratului General de Poliție,Marin Maxian, a anunțat joi seară că autoritățile au inițiat un proces penal în legătură cu acțiunile din timpul protestului veteranilor care s-a desfășurat în fața Parlamentului. În total, nouă persoane au fost escortate la Inspectoratul de Poliție pentru a fi audiate. Potrivit poliției, două dintre persoanele escortate la inspectorat au fost preluate de o ambulanță și transportate la Institutul de Medicină Urgentă.
Declarațiile reprezentanților Poliției:
„Persoanele care au manifestat violent, care au agresat poliția și au atestat nesubordonare la cerințele angajaților Poliției, în număr de nouă persoane, au fost conduse la Inspectoratul de Poliție Buiucani, unde au fost audiate pe marginea acțiunilor care au fost admise.
Respectiv, am asigurat respectarea drepturilor persoanelor care se află în custodia Poliției, asigurând asistența medicală șiexaminare în momentul în care persoanele se aflau în custodia Poliției și totodată au fost respectate toate drepturile acestora, fiind audiați și identificați, după care ultimii au fost eliberați.
Două persoane la momentul în care s-a făcut evaluarea stării de sănătate, medicii au decis să îi transporte la Spitalul de Urgență pentru o examinare suplimentară. Acolo medicii urmează să decidă care sunt acțiunile ulterioare. O a treia persoană s-a adresat desinestătător pentru a fi examinată suplimentar de către medicii de la Spitalul de Urgență.
Totodată, în timpul protestului aflându-se în perioada deblocare a bulevardului Ștefan cel Mare, o persoană a avut probleme de sănătate și a pierdut cunoștința, fapt pentru care a fost solicitată ambulanța. Medicii au intervenit, după care persoana nu a fost internată și respectiv în continuare și-a exercitat dreptul la libera exprimare.
Reieșind din comportamentele persoanelor mai sus menționate vreau să vă informez că pentru acțiunile cu caracter violent, pentru nesubordonare, pentru împiedicarea organelor de drept de a-și exercita atribuțiile funcționale orientate în domeniul ordinii și securității publice, în privința acțiunilor respective, de către organul de urmărire penală, a fost pornit un proces penal în conformitate cu articolul 349”.
De dimineață, cu câteva minute înainte de începerea ședinței Parlamentului, câteva zeci de veterani ai războiului de pe Nistru au protestat în fața Președinției, iar mai apoi a Parlamentului față de pasivitatea autorităților față de instalarea de către Tiraspol a celor 37 de posturi în zona de securitate, dar și față de neîndeplinirea promisiunilor autorităților în ceea ce-i vizează.
Supărați că majoritatea parlamentară nu a acceptat propunerile opoziției în ceea ce-i privește, foștii combatanți au decis să blocheze bulevardul Ștefan cel Mare cerând să meargă în Parlament și să-și expună revendicările de la tribuna oficială.
După ce artera principală a capitalei a fost ocupată timp de câteva ore de veteranii războiului de pe Nistru, nemulțumiți că autoritățile nu le îndeplinesc promisiunile, poliția a intervenit în forță.