Prima reacție a Ministerului Justiției după modificările legislative care au facilitat eliberarea din închisoare a condamnaților pe viață

Drumul spre libertate pentru condamnații pe viață a fost deschis prin Legea amnistiei și amendamentele ulterioare, dar și prin modificările aprobate în 2024  la legislația penală propuse de Ministerul Justiției, a constatat Ziarul de Gardă. 

Într-un comentariu pentru ZdG, reprezentanții Ministerului Justiției au explicat necesitatea modificărilor la Codul Penal, operate la solicitarea instituției în 2024. „Modificările din 2024 privind liberarea condiționată și înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu una mai blândă fac parte dintr-un proces legislativ mai larg, destinat alinierii legislației la standardele internaționale și îmbunătățirii sistemului de justiție penală”, susțin reprezentanții MJ. 

Citiți și: Cine, când și cum le-a deschis poarta spre libertate condamnaților pe viață

Mai exact,  ZdG a constatat că instituția a solicitat, iar deputații au acceptat în anul 2024 modificarea articolului din Codul penal (91) privind „liberarea condiționată înainte de termen”.

Veronica Mihailov Moraru, ministra Justiției. Foto: Ministerul Justiției

Astfel, pe 6 iunie 2024 au fost publicate modificările care stabileau „posibilitatea acordării liberării condiționate pentru persoanele care execută pedeapsa detențiunii pe viață după executarea efectivă a termenului de 25 de ani față de termenul de 30 de ani cum este la moment”, aspect evidențiat inclusiv într-un comunicat de presă distribuit de MJ pe 6 iunie 2024. Cu alte cuvinte, condamnații pe viață care beneficiau de Legea amnistiei, adică de comutarea pedepsei din detenție pe viață în 30 de ani de închisoare, puteau fi eliberați deja dacă au ispășit 25 de ani de detenție.

Tot atunci a fost modificat și un alt articol din Codul penal (92), care prevedea „înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă”. În premieră, în acest articol din Codul penal apare o prevedere care-i vizează pe condamnații la detenție pe viață. Astfel, în acest articol se menționează că „în privința persoanelor care execută pedeapsa detențiunii pe viață, înlocuirea părții neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat cel puțin 25 de ani de închisoare.” 

Astfel, deși articolul privind „liberarea condiționată înainte de termen” stabilește că acesta nu poate fi aplicat dacă sunt acțiuni civile neachitate față de partea vătămată, articolul 92 din Codul penal (înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă) a deschis calea spre înlocuirea pedepsei cu închisoarea cu o pedeapsa mai blândă fără a fi necesară recuperarea prejudiciului material cauzat prin infracțiune. 

Explicații de la Ministerul Justiției: „Modificările legislative aduse Codului penal au urmărit uniformizarea legislației naționale și alinierea acesteia la standardele europene”

Vedeți, mai jos, comentariul integral al MJ:

„Codul penal reglementează politica penală națională și aplicarea sancțiunilor penale, în timp ce legile de amnistie reprezintă măsuri excepționale, menite să răspundă unor necesități temporare și să asigure implementarea principiului umanismului, ce se răsfrânge și asupra persoanelor condamnate (în circumstanțe extraordinare, de o anvergură națională, cum a fost celebrarea a 30 de ani de independență a Republicii Moldova).

Este esențial să se înțeleagă faptul că aceste măsuri nu trebuie aplicate abuziv, nu trebuie să creeze impresia unei nedreptăți sociale și a unei lezări a drepturilor victimelor, și nu ar trebui să influențeze aplicarea normelor prevăzute în Codul penal, care constituie cadrul legal permanent pentru pedepsirea faptelor ce reprezintă infracțiuni.

Astfel, modificările din 2024 privind liberarea condiționată și înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu una mai blândă fac parte dintr-un proces legislativ mai larg, destinat alinierii legislației la standardele internaționale și îmbunătățirii sistemului de justiție penală.

Modificările legislative aduse Codului penal au urmărit uniformizarea legislației naționale și alinierea acesteia la standardele europene, inclusiv la cele prevăzute de articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), privind detențiunea pe viață. Aceste standarde permit o mai bună înțelegere a garanțiilor solicitate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și sunt detaliate în Ghidul privind jurisprudența derivată din Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 31 iulie 2021.

În analiza presupuselor încălcări ale articolului 3 CEDO privind detențiunea pe viață, Curtea a constatat că majoritatea statelor părți la Convenție nu aplică deloc această pedeapsă, iar în cazul în care o aplică, prevăd posibilitatea reexaminării acesteia după o perioadă de aproximativ 25 de ani de detenție.

Astfel, s-a considerat că un termen de 25 de ani este suficient pentru a evalua dacă comportamentul persoanei condamnate în timpul detenției demonstrează progrese reale în procesul de reintegrare socială, și pentru a convinge că aceasta nu va recidiva, iar liberarea sa anticipată nu va reprezenta un pericol pentru societate. Acest termen este în concordanță cu principiul umanismului și contribuie la asigurarea unei practici unitare privind previzibilitatea acordării liberării condiționate, indiferent de momentul condamnării.

Modificarea din 2024 a Codului penal, care introduce termenul de 25 de ani, a fost implementată la inițiativa Administrației Naționale a Penitenciarelor și a fost supusă consultărilor publice între 2022-2024. Termenul de 25 de ani nu este o noutate legislativă, fiind deja prevăzut în Codul penal din 1961 (art. 51) pentru condamnații la detențiune pe viață, și a fost aplicabil ca normă mai favorabilă pentru persoanele condamnate în baza vechiului cod.

Această ajustare urmărește eliminarea tratamentelor juridice diferențiate pentru aceleași categorii de persoane condamnate la detențiune pe viață, fiind în concordanță cu principiul umanismului și aplicând uniform normele referitoare la liberarea condiționată.

În majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene, termenul pentru posibilitatea liberării condiționate variază între 12-25 de ani (de exemplu, 12 ani în Danemarca și Finlanda, 15 ani în Austria și Germania, 20 de ani în România, și 25 de ani în Polonia, Cehia, Letonia). De asemenea, instanța decide liberarea condiționată, subliniind caracterul facultativ al acestei măsuri.

Modificarea la art. 92 alin. (3¹) din Codul penal extinde posibilitatea înlocuirii părții neexecutate din pedeapsă cu una mai blândă și pentru condamnații la detențiune pe viață, în conformitate cu angajamentele de protejare a drepturilor omului și alinierea legislației naționale la standardele europene.

În plus, conform art. 92 alin. (4), instanța poate impune obligații suplimentare pentru condamnați, cum ar fi repararea daunelor cauzate victimelor sau familiilor acestora, participarea la programe de reintegrare, muncă în folosul comunității, și alte măsuri de protecție și recuperare.

La baza intervențiilor legislative care vizează atât articolul 91, cât și articolul 92 din Codul penal au stat și concluziile formulate în Raportul privind aplicarea sancțiunilor penale în Republica Moldova, elaborat în cadrul Programului Consiliului Europei „Promovarea unui sistem de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova”.

Evaluarea realizată în cadrul acestui program a evidențiat necesitatea revizuirii severității pedepselor privative de libertate, precum și a sancțiunilor penale în general, în ceea ce privește durata, tipologia, modul de aplicare și politica de condamnare efectivă la închisoare. Potrivit concluziilor formulate de experți, deși legislația națională prevede un număr considerabil de alternative la pedeapsa cu închisoarea, aceste opțiuni nu sunt aplicabile în majoritatea cazurilor de infracțiuni deosebit de grave sau în situațiile de recidivă periculoasă și extrem de periculoasă.

În aceste cazuri, șansele reale de liberare anticipată sunt minime, ceea ce conduce la perspective iluzorii pentru reintegrarea socială a condamnaților, contrar standardelor europene privind drepturile omului”, se menționează în răspunsul MJ.