Președintele CC spune despre ce a discutat cu Dodon, după ce a fost suspendată legea prin care Guvernul și-a asumat răspunderea
Vladimir Țurcan, președintele Curții Constituționale, a confirmat că a vorbit la 9 aprilie cu șeful statului, Igor Dodon, despre decizia prin care a fost suspendată legea pentru care și-a asumat răspunderea Guvernul pe anumite măsuri în perioada stării de urgență. Totodată, Țurcan, susține că toate „interpretările” apărute în legătura cu convorbirea telefonică cu Igor Dodon sunt neîntemeiate. Declarațiile a fost făcută astăzi, 14 aprilie, în cadrul unui briefing de presă.
„După decizia CC, am fost telefonat de președintele Dodon care m-a întrebat care este esența juridică dar și care sunt consecințele acesteia. Eu am perceput acest apel telefonic ca o necesitate din partea șefului statului de a fi informat de la prima sursă”, a susținut Țurcan.
Deși președintele R. Moldova a declarat în cadrul unei emisiuni, la 10 aprilie, că a discutat cu președintele CC detalii cu privire la decizia Curții din 9 aprilie, Țurcan neagă că ar fi oferit detalii despre votul magistraților.
„Alte discuții despre cine si cum a votat nu au avut loc. Dar aceste discuții erau și inutile, deoarece decizia era luată.
(…)Toate interpretările și toate opiniile care au apărut că cineva a cerut o explicație, a venit cu rugăminți sau că cineva s-a îndreptățit sau a promis ceva sunt absolut neîntemeiate și au la bază o tentă politică. Nu doresc să intru în discuție”, a precizat Țurcan.
La 9 aprilie, CC a suspendat legea cu măsuri pe care și-a asumat răspunderea Guvernul Chicu.
Ieri, 13 aprilie, magistrații CC au decis să declare neconstituțională Legea pentru care Guvernul Chicu și-a angajat răspunderea. Decizia Curții vine după ce reprezentanții mai multor partide au depus sesizări precizând că unele prevederi din lege nu au legătură cu starea de urgență și lupta cu pandemia.
Topt ieri, printr-un apel public, mai multe ONG-uri au cerut președintelui R. Moldova, Igor Dodon, să înceteze orice acțiuni de ingerință în activitatea Curții Constituționale