Precizările procurorilor anticorupție cu privire la perchezițiile efectuate la vama Leușeni
Procurorii anticorupție anunță că marți, 8 februarie, au descins cu percheziții în birourile de serviciu a 9 angajați ai IGPF al MAI și 3 ai Serviciului Vamal din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei de Stat ,,Leușeni”. În urma perchezițiilor, trei vameși și doi polițiști de frontieră au fost reținuți într-un dosar de corupere pasivă și activă.
Potrivit PA, au fost documentați 9 angajați ai IGPF al MAI, pentru comiterea a 64 acțiuni de corupere, manifestate prin pretinderea, acceptarea și primirea de mijloace bănești ce nu li se cuvin, care variau între 10-200 euro. Concomitent, au fost documentați și 3 angajați ai Serviciului Vamal, pentru comiterea a 26 acțiuni de corupere, manifestate prin pretinderea, acceptarea și primirea de mijloace bănești, care variau între 50-200 euro.
Procurorii au efectuat 21 acțiuni de percheziție în birourile de serviciu, domiciliile și mijloacele de transport a angajaților implicați în infracțiunile investigate, fiind soldate cu reținerea a 3 angajați ai Serviciului Vamal și 2 angajați ai IGPF.
În cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate documente, registre, telefoane mobile, mijloace bănești și alte obiecte ce au importanță pentru cauza penală, care urmează a fi examinate pentru a stabili relevanța pentru investigațiile efectuate pe aceste cazuri.
„Acțiunile de documentare au avut loc în perioada lunilor octombrie 2021 – februarie 2022, fiind vizați mai mulți angajați ai organelor de forță din cadrul punctelor de trecere a frontierei de stat cu România, care în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, sistematic au pretins, acceptat și primit mijloace bănești ce nu li se cuvin, implementând în acest sens mai multe scheme infracționale”, argumentează PA.
Acțiunile corupționale erau orientate în special pe următoarele categorii de persoane și paliere:
> de la transportatorii de pasageri și colete originari din Republica Moldova care nu dețin licență pentru prestarea acestor servicii, în scopul favorizării trecerii autovehiculelor fără control vamal, sau după caz efectuarea unui control superficial al autocamioanelor și autoturismelor încărcate cu mărfuri și colete, prin aparatul de scanare cu raze X-Ray;
> de la cetățenii Republicii Moldova cu pașapoarte biometrice, pentru a le permite traversarea frontierelor spre statele europene și respectiv pentru a le permite deplasarea spre Republica Moldova fără a le fi aplicate sancțiuni pentru depășirea termenului de ședere în Uniunea Europeană.
> de la persoane fizice rezidente și nerezidente, pentru favorizarea trecerii frontierei de stat în contextul restricțiilor impuse de situația epidemiologică;