Precizările PG în legătură cu audierea socialistului Igor Dodon în dosarul „Energocom”: „Nu și-a recunoscut vina în săvârșirea faptei de care este bănuit”
Reprezentanții Procuraturii Generală (PG) informează că miercuri, 29 decembrie, ex-președintele R. Moldova, Igor Dodon s-a prezentat în fața procurorilor, unde a fost audiat în calitate de bănuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.328 alin.(3) din Codul penal (Depășirea atribuțiilor de serviciu, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat), în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.
Potrivit PG, bănuiala adusă lui Igor Dodon este legată de activitatea acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului.
Dodon din poziția pe care o avea la acel moment, a eliberat avizul în baza căruia, în mai 2008 a fost semnat contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în condițiile în care SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.
Urmare a acțiunilor nominalizate, statului în persoana SA ,,Energocom” i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de 11 927 173 Dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.
Concomitent, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova.
În cadrul audierilor Igor Dodon nu și-a recunoscut vina în săvârșirea faptei de care este bănuit. Concomitent, Dodon nu a dat careva declarații, solicitând acordarea unui termen pentru a discuta cu apărătorii săi și a se pregăti de audieri, ținând cont de complexitatea cazului.
Conform PG, în privința lui Igor Dodon a fost aplicată măsura procesuală de constrângere sub formă de obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală, în condițiile prevăzute de art.198 din Codul de procedură penală.
Socialistul Igor Dodon a declarat că este gata să explice procurorilor ca nu are nicio vină în dosarul „Energocom”. Dodon acuză că audierile de astăzi „sunt o încercare de a deplasa accentele în societate înainte de Anul Nou”.