PG anunță că ex-deputatul român, Cristian Rizea, a dobândit cetățenia R. Moldova cu abateri. Cauză penală pe fals în declarații
Pretinse ilegalități de natură penală, și anume, fals în declarații, au fost stabilite de procurori în procesul acordării cetățeniei Republicii Moldova pentru fostul deputat român, Mihai Rizea Cristian.
Potrivit celor constatate în cursul urmăririi penale, prin Avizul Agenției Servicii Publice din 28 decembrie 2017, fostul deputat român a fost recunoscut cetățean al Republicii Moldova și asta în condițiile în care prin sentința din 7 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din România, definitivă prin decizia penală din 18 martie 2019, acesta era judecat și condamnat la închisoare, cu executare, pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.
Conform unui comunicat remis de Procuratura Generală, la momentul depunerii cererii de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova, Mihai Rizea Cristian a tăinuit date pertinente și anume că, începând cu anul 2015 deținea statut de acuzat în materie penală, date a căror cunoaștere ar fi dus la respingerea cererii.
„În cadrul investigațiilor, Procuratura Generală a ajuns la concluzia că dobândirea cetățeniei de către acesta a avut loc contrar legii, care statuează că cetățenia Republicii Moldova nu se acordă persoanei sau nu poate fi redobândită de persoana care în perioada de examinare a cererii execută sau are de executat pedeapsa penală privativă de libertate în temeiul sentinței instanței de judecată, are antecedente penale nestinse sau se află sub urmărire penală”, se arată în comunicat.
Procuratura Generală anunță că a pornit o cauză penală pe faptul falsului în declarații, care, potrivit legislației Republicii Moldova, se pedepsește cu amendă de până la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de cel mult 5 ani.
La 2 noiembrie Igor Dodon i-a retras cetăţenia Republicii Moldova fostului deputat român, iar la 3 noiembrie acesta a fost reținut de oamenii legii, ulterior, extrădat în românia.
Cristian Rizea se afla în căutare internațională pe canalele Interpol cu scop de arest și extrădare din 19.03.2019, în vederea executării pedepsei privative de libertate în România pe un termen de 4 ani și 8 luni pentru infracțiunea de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, conform sentinței definitive emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție a României.