Peste 220 de persoane, cu procese-verbale de constatare a coruperii electorale. Mai mult de jumătate riscă să fie amendate
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că, în perioada 26-27 octombrie, oamenii legii au înregistrat 200 de „informații”, fiind întocmite 224 de procese-verbale de constatare a contravenției prevăzute de art. 47 prim din Codul Contravențional al Republicii Moldova – coruperea electorală pasivă. Dintre acestea, 143 de procese-verbale au fost transmise deja, după competență, Centrului Național Anticorupție (CNA), pentru examinare și adoptarea deciziilor legale.
Persoanele care cooperează cu ancheta și oferă informații vor fi scutite de plata amenzilor, conform legii.
„În continuare, Poliția întreprinde acțiuni pentru documentarea persoanelor care au acceptat bani în schimbul voturilor, dar și celor care au influențat procesele de a corupe alegătorii.
Încurajăm cetățenii să fie vigilenți și să raporteze orice tentativă de corupție electorală. Doar prin implicarea activă a tuturor putem asigura un scrutin electoral corect și transparent, fără influențe ilegale”, notează IGP.
CNA a menționat recent că a aplicat amenzi în valoare aproximativ 1 milion de lei, suma amenzii pentru acest gen de contravenție variind între 25 de mii de lei și 37 500 de lei.
Vineri, 25 octombrie, Poliția a înregistrat 489 de „informații”, fiind întocmite 341 de procese-verbale de constatare a coruperii electorale pasive, 262 de procese verbale fiind transmise către CNA.
Joi, Poliția din Sîngerei a întocmit 30 de procese-verbale cu privire la contravenție, prevăzute de art. 47 prim din Codul Contravențional al Republicii Moldova. Totodată, au fost înregistrate 5 denunțuri în privința liderilor grupurilor afiliate organizației criminale „ȘOR”, fiind predați benevol 400 de euro acceptați în campania electorală pentru a vota pentru un anumit candidat și a opta pentru „NU” la referendum.
- Cine este „liderul” reținut de la Ungheni al „organizației criminale Șor”: în primul rând la lansarea de la Moscova a așa-zisului bloc Victorie
- O femeie din raionul Ungheni a denunțat la Poliție un tânăr de 26 de ani, „lider” al organizației lui Șor: bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore
- Episodul II de la Sîngerei: Femeia care „se temea să doarmă cu banii în casă” acum „nu mai vrea să audă de Șor”. Cinci denunțuri
- „Mă tem cu banii aceștia să dorm în casă”. Percheziții în raionul Sîngerei: o femeie a fost reținută pentru 72 de ore