Percheziții la un membru al unui partid politic, la Cahul, într-un dosar de corupere electorală

Oamenii legii anunță percheziții în dimineața zilei de marți, 25 februarie, la un locuitor al satului Găvănoasa, raionul Cahul, cercetat într-un dosar de corupere a alegătorilor.
Potrivit informațiilor preliminare deținute de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Cahul, în perioada desfășurării referendumului constituțional și a alegerilor prezidențiale din toamna anului 2024, persoana, acționând în calitate de reprezentant al unui partid politic, ar fi transmis mijloace financiare prin aplicația PSB mai multor persoane cu drept de vot, solicitând-le să-și exprime opțiunea de vot „NU” la referendum și să voteze în favoarea unui anumit candidat la prezidențiale.
În urma denunțurilor depuse la CNA de către martori, care susțin că ar fi primit câte 2500 de lei de la membrul formațiunii politice și în urma acțiunilor de urmărire penală efectuate, persoana a fost recunoscută în calitate de bănuit, iar de la domiciliul acesteia au fost ridicate obiecte care urmează a fi supuse expertizei.
„Precizăm că, în conformitate cu art. 181/1 (al. 1) Cod Penal, oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să își exercite sau să nu își exercite drepturile electorale în cadrul alegerilor parlamentare, prezidențiale, locale ori în cadrul referendumului se pedepsește cu amendă în mărime de la 550 la 850 unități convenționale sau cu închisoare de la un an la 5 ani. Totodată, persoanele care denunță faptele ilicite și cooperează cu organul de urmărire penală pot fi eliberate de răspundere penală sau contravențională”, se arată într-un comunicat de presă.
Până în prezent, CNA a aplicat amenzi de peste 11 milioane de lei în dosare contravenționale de corupere electorală pasivă. De asemenea, 10 dosare penale pe fapte de corupere electorală au ajuns deja în instanța de judecată.