Percheziții la Primăria din Comrat într-un dosar de abuz de serviciu: Factori de decizie ai primăriei au favorizat trei agenți economici la procedurile de achiziții publice – CNA
Ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud (DGT) a Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție (PA) efectuează acțiuni de urmărire penală la sediul Primăriei municipiului Comrat. Perchezițiile se desfășoară în cadrul unei cauze penale de abuz de serviciu în care este vizat un viceprimar și un specialist al Primăriei, dar și trei agenți economici, anunță CNA.
Potrivit materialelor cauzei, factori de decizie ai Primăriei Comrat, folosindu-se de situația de serviciu și acționând din interes material și personal, au favorizat și ar favoriza în continuare trei agenți economici la procedurile de achiziții publice.
„Faptul favorizării agenților economici este constatat prin contractele semnate de către aceștia cu Primăria, în valoare de 135 de milioane de lei, pe parcursul perioadei 2019-2022. Asta în condițiile în care factorii de decizie ai Primăriei cunoșteau că toate companiile sunt gestionate de aceeași familie, folosesc același utilaj și echipament tehnic, iar personalul indicat în oferte este unul și același pentru toate 3 întreprinderi.
Astfel, în dimineața zilei de 7 noiembrie, ofițerii DGT Sud și procurorii anticorupție au descins la unul dintre viceprimarii Primăriei Comrat, la un specialist al Primăriei și la biroul, unde își desfășoară activitatea cei 3 agenți economici”, anunță CNA într-un comunicat.
În prezent, au loc acțiuni de urmărire penală, iar toate persoanele vizate în dosar sunt cercetate în stare de libertate. Oficiul sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.
CNA menționează că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.