Percheziții la foști factori de decizie de la Aeroportului Internațional Mărculești. PCCOCS: au prejudiciat întreprinderea cu 10 milioane de lei
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) exercită, cu suportul SIS, urmărirea penală într-o cauză privind delapidările comise la Aeroportul Internațional Mărculești de către conducerea de până în anul 2018 a întreprinderii.
La acest capăt de acuzare se adaugă cele de evaziune fiscală și spălare a banilor. Potrivit estimărilor oamenilor legii, prejudiciul depășește 10 milioane de lei.
În cadrul documentării a devenit cunoscut faptul că cele investigate au avut loc în perioada 2012-2018 și sunt corelate cu faptul că din companiile care prestau servicii pentru Aeroport, un număr important erau afiliate unui factor de decizie al acestei întreprinderi din perioada infracțională investigată. Iar pentru ca ilegalitățile să nu le fie deconspirate, un alt membru al conducerii acesteia a sustras din birourile angajaților acte importante, care nu au putut fi arhivate ulterior.
In dimineața lui 1 aprilie curent, au demarat percheziții pe mai multe adrese din Chișinău și Bălți, la foști factori de decizie ai întreprinderii, în scopul acumulării probelor pentru avansarea investigațiilor.
Menționăm, pe parcursul urmăririi penale, figuranții pe dosar, inclusiv persoanele învinuite se prevalează de prezumția nevinovăției.