Percheziții în biroul procurorului-șef al Procuraturii Hîncești Maxim Gropa, vizat într-un dosar pentru îmbogățire ilicită și fals în declarația de avere: anterior a primit premiul de „cel mai bun în profesie”
Procurorii anticorupție (PA) efectuează miercuri, 16 februarie, percheziții în biroul procurorului-șef al Procuraturii Hîncești Maxim Gropa într-o cauză penală pornită pentru îmbogățire ilicită și fals în declarația de avere.
Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, procurora Mariana Cherpec, responsabilă de comunicare din cadrul Procuraturii Generale (PG) ne-a comunicat că acuzatorul Maxim Gropa este vizat într-o cauză penală de îmbogățire ilicită și fals în declarația de avere.
În 2021, Maxim Gropa a fost desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor în funcția de procuror șef la Procuratura Hîncești. Detalii aici
În 2017 Ziarul de Gardă a scris că Maxim Gropa, pe atunci procuror la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), a primit diploma şi titlul de „cel mai bun în profesie” dintre acuzatorii de stat din procuraturile specializate. Gropa a activat, până la reformarea PG, în secţia exercitare a urmăririi penale în cauze de criminalitate organizată şi excepţionale, fiind numit în funcţie în 2013. Gropa este însă procuror cu ştate vechi. Acesta a gestionat anterior „dosarul Makena”, în care 15 actuali sau foşti angajaţi ai Departamentului Instituţiilor Pentenciare (DIP) au fost puşi sub învinuire pentru „depăşirea atribuţiilor de serviciu” şi „amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală”.
Maxim Gropa a primit premiul de „cel mai bun în profesie” prezentând la concurs un dosar „transfrontalier”, care deconspira o serie de furturi comise de patru cetăţeni ai R. Moldova în casele unor locuitori din Cipru. În octombrie 2015, Gropa declara pentru presă că „au fost identificate practic toate persoanele implicate în comiterea infracţiunii”. Maxim Gropa precizează că, şi în acest dosar, cei trei inculpaţi au fost condamnaţi la „5, 9 şi 15 ani de închisoare”. Potrivit declaraţiei cu privire la venituri şi proprietate pentru 2015, Maxim Gropa nu are locuinţă proprie şi deţine în proprietate doar un Opel Zafira, fabricat în 2005 şi cumpărat în 2010. Acesta susţine că trăieşte în apartamentul părinţilor, pe care l-ar fi declarat, deşi în ultima sa declaraţie cu privire la venituri şi proprietate apartamentul nu se regăseşte.