Pentru constrângerea de a face declarații și divulgarea datelor urmăririi penale, un procuror a fost deferit justiției
A fost finalizată urmărirea penală și remiterea în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui procuror din Chișinău, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de constrângere de a face declarații și divulgarea datelor urmăririi penale (art. 309 și art. 315 alin. (2) din Codul penal), se arată într-un comunicat al Procuraturii Anticorupție (PA) vineri, 30 iunie.
„Urmărirea penală a fost pornită în luna decembrie 2021, de către Procuratura Anticorupție în baza unei plângeri. Potrivit rezultatelor efectuării urmării penale cu aportul ofițerilor Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și Centrului Național Anticorupție (CNA), s-a stabilit că învinuitul, în perioada februarie 2020 – septembrie 2021, deținând funcția de procuror în Procuratura Generală, exercitând urmărirea penală într-o cauză penală, a realizat acte ilegale de influențare asupra unui martor, în vederea constrângerii depunerii declarațiilor în favoarea părții vătămate din cadrul acelui dosar.
Tot el, exercitând urmărirea penală în aceeași cauză penală, în mod intenționat a divulgat datele urmăririi penale referitor la probele administrate și persoanele vizate în ancheta penală, care au fost făcute publice în mass-media, acțiuni prin care a cauzat prejudicii morale și materiale de aproximativ 10 milioane lei participanților la proces”, informează PA.
Potrivit reprezentaților PA, învinuitul nu și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa sub formă de închisoare de la 2 la 6 ani cu amendă în mărime de la 57 500 la 67 500 lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 5 ani (în cazul art. 309 din Codul penal) și amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 lei cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani (în cazul art. 315 alin. 2 din Codul penal).
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.