PCCOCS oferă detalii despre perchezițiile de la CNA și Procuratura Anticorupție
Ziarul de Gardă a scris în dimineața zilei de vineri că procurorii PCCOCS efectuează percheziții la Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție. Surse ne-au comunicat că acțiunile se desfășoară în biroul procurorului anticorupție Mihail Ivanov, care a instrumentat mai multe dosare de rezonanță în ultimii ani, dar și în biroul unui angajat al Centrului Național Anticorupție.
Deși inițial perchezițiile nu au fost confirmate oficial, serviciul de presă al PCCOCS a făcut ulterior public un comunicat de presă în care menționează că acțiunile au fost efectuate în cadrul unei cauze penale din gestiune, „pe faptul falsificării probelor, constrângerea de a face declarații de către persoana care constată infracţiunea, ofiţerul de urmărire penală, procuror, evenimente din perioada 2017-2018”.
„Necesitatea efectuării acestor acțiuni de urmărire penală a avut drept scop acumularea probatoriului și necesitatea stabilirii adevărului. Astfel, pentru asigurarea caracterului intact al obiectelor ridicate, a fost luată decizia de deplasare la fața locului, în baza hotărârii judecătorului de instrucție. Urmare, s-a decis ridicarea calculatoarelor de serviciu și suporturilor electronice purtătoare de informație, care au fost folosite de către persoane publice la comiterea faptei investigate. În rezultat, de la sediul instituțiilor vizate, au fost ridicate patru calculatoare și informații pe șapte usb-uri”, este precizat în comunicatul PCCOCS.
Urmărirea penală este în plină desfășurare. Potrivit PCCOCS, acțiunile persoanelor pretins a fi implicate în faptele investigate urmează a fi apreciate prin prisma tuturor probelor, precum și a celor obținute în rezultatul eventualelor probe acumulate, care vor putea sta la aprecierea acțiunilor persoanelor.
Surse ale ZdG ne-au comunicat anterior că perchezițiile au avut loc inclusiv în biroul procurorului anticorupție Mihail Ivanov.
Mihail Ivanov este procurorul care a gestionat urmărirea penală în dosarul privatizării „Air Moldova”, în dosarul licitațiilor de sute de milioane de lei câștigate de firma „Bass System” sau în dosarul celor doi procurori de la Procuratura Chișinău, Oficiul Ciocana, reținuți, împreună cu trei polițiști, pentru mită în valoare de 1,5 milioane de lei, ar fi fost somat să plece din sistem.
În acel dosar, portalul anticoruptie.md a scris anterior că ar fi fost vizat și Ruslan Popov, care era pe atunci șefului Oficiului Ciocana al Procuraturii mun. Chișinău. Astăzi, Popov este adjunctul procurorului general, Alexandr Stoianoglo.