PCCOCS, despre declarațiile deputatei Marina Tauber cu privire la pregătirea unor provocări militare pentru a doua zi de Paște: „Nu și-au găsit confirmare”
Declarațiile deputatei Partidului „Șor” Marina Tauber, cercetată în două cauze penale, cu privire la pregătirea unor provocări militare în proximitatea regiunii transnistrene nu și-au găsit confirmare, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și cauze Speciale (PCCOCS).
Reprezentanții Procuraturii susțin că s-au sesizat în urma declarațiilor făcute de deputata Marina Tauber în cadrul unui briefing din 24 martie, unde a afirmat că autoritățile statului ar pregăti „provocări” pe Nistru.
„În cadrul examinării declarațiilor făcute de aceasta la briefingul din 24 martie, Marina Tauber a fost citată de oamenii legii în repetate rânduri pentru a conforma alegațiile sale cerințelor Codului de procedură penală. Deputata, însă, de fiecare dată a refuzat invocând motive pe care procurorii le consideră neîntemeiate”, subliniază reprezentanții PCCOCS într-un comunicat.
Pe 27 martie curent, într-un briefing de presă, susținut la Parlament, deputata și vicepreședinta Partidului „Șor”, Marina Tauber, a declarat, făcând referire la „datele servicilor speciale internaționale” că autoritățile statului ar pregăti pentru data de 17 aprilie provocări pe Nistru.
„Conform datelor serviciilor speciale internaționale, primite din câteva surse. Există informația verificată că autoritățile noastre, Maia Sandu și Dorin Recean, pregătesc o provocare militară pe frontiera cu Transnistria. Această provocare militară este planificată pentru data de 17 aprilie. (…) Săptămâna trecută, autoritățile noastre (…) au trimis în România zece mii de uniforme ale Poliției Naționale și zece mii de uniforme ale Armatei moldovenești. Scopul acestei acțiuni este participarea contingentului internațional în acțiuni miliare pe teritoriul R. Moldova”, a declarat Marina Tauber într-un briefing de presă.
Într-o reacție oficială, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă a declarat atunci că afirmațiile Marinei Tauber „sunt false și fac parte dintr-un discurs constant de promovare a fricii și dezbinării în societate”.
„Afirmațiile doamnei Tauber sunt false și fac parte dintr-un discurs constant de promovare a fricii și dezbinării în societate. Doamna Tauber încearcă să acopere în fața finanțatorilor eșecul total al protestelor plătite. Instituțiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări și țin situația sub control”, a spus Daniel Vodă.
Marina Tauber este vicepreședinta Partidului „Șor”. Anterior, ZdG a scris că înainte de a accede în Legislativ, Tauber a exercitat, timp de aproape un an, funcția de primară a comunei Jora de Mijloc. Până în 2016, înainte de a se lansa în politică, a fost timp de șase ani, președinta Federației de Tenis din Moldova. Fosta colegă de școală a lui Ilan Șor figurează în ambele rapoarte Kroll privind furtul miliardului de la cele trei bănci. Potrivit raportului, Tauber, alături de alți acționari ai Unibank, ar fi acționat concertat în beneficiul lui Ilan Șor.
În 2020, averea lui Tauber a constituit pretext pentru două demersuri, în adresa ANI și PG. Atunci, autoarea demersului, fosta deputată socialistă Marina Radvan, preciza că datele din declarațiile de avere ale Marinei Tauber trezesc nedumeriri.