Principală  —  IMPORTANTE   —   Patru persoane, trimise pe banca…

Patru persoane, trimise pe banca acuzaților pentru deposedarea unei refugiate din Ucraina de aproximativ trei milioane de lei. Detalii de la procurori

Imagine-simbol

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță miercuri, 20 iulie, trimiterea în judecată a dosarului penal de învinuire a patru persoane de jefuirea unei femei din orașul Odesa, Ucraina, în martie curent, în Ialoveni.

Învinuiții sunt trei bărbați și o femeie, care avea o relație de concubinaj cu unul din ei. Conform PCCOCS, cei patru au vârste care variază între 28 și 38 de ani, cu domiciliul în Chișinău și Strășeni. Anterior, cei trei bărbați au fost judecați pentru escrocherii, furturi și huliganism. După reținerea acestora, în ziua comiterii jafului – 12 martie curent, procurorii le-au formulat învinuirile, iar Judecătoria Hâncești, sediul Ialoveni, le-a admis demersurile de plasare în arest preventiv, în cazul bărbaților.

Ulterior, judecătorul de instrucție a dispus plasarea unuia din aceștia în arest la domiciliu, care însă a fost contestat de procurorii PCCOCS, astfel încât actualmente aceștia se află în arest preventiv. Potrivit legii penale, jaful comis în proporții deosebit de mari se pedepsește cu închisoarea, pentru un termen de la 12 la 15 ani.

Jaful a fost comis în dimineața zilei de 12 martie, aproximativ ora cinci, în apropierea localității Piatra-Albă din raionul Ialoveni. Femeia era transportată spre hotel, în automobilul unuia din cei patru, după ce autoritatea vamală de la Leușeni i-a interzis continuarea călătoriei spre Germania cu sumele de bani, pe care aceasta le avea în numerar cu ea – peste 150.000 dolari americani (peste 2.000.000 lei), aproape 700 euro (13.000 lei) și 170.000 hrivne ucrainene (peste 100.000 lei).

„Transportatorul o preluase de la cei trei, la intrarea în Chișinău, așa cum aceștia au pretins că al patrulea ar fi taximetrist urban, iar orarul dânșilor nu le-ar fi permis continuarea călătoriei până la hotel. În fapt, autoritatea de investigație a constatat că aceasta a fost o manevră de a induce în eroare oamenii legii, la investigarea faptei. Pentru serviciile de transportare, aceștia au perceput de la femeie o taxă totală de 240 de dolari americani.

Totuși, în loc să o transporte la hotelul din capitală, șoferul s-a îndreptat spre Ialoveni, iar victimei i-a comunicat că el de fapt ar fi din Bălți și că nu cunoștea suficient de bine împrejurimile, dar că în curând urmau să sosească la hotel. După ce au trecut pe lângă un cimitir apropiat localității Piatra Albă din Ialoveni, acesta a oprit, a coborât, a tras victima forțat din mașină și i-a aplicat o lovitură, iar el și-a continuat drumul cu bagajul acesteia, unde au rămas banii obținuți din vânzarea a două imobile în Odesa; cartelele bancare, inclusiv cea pe care primea pensia; precum și alte bunuri.

După ce a fost jefuită, femeia și-a continuat drumul pe jos și a bătut la poarta localnicilor din Piatra Albă, Ialoveni, care i-au asigurat accesul la telefon, ca să poată anunța Poliția. După constatarea faptei și întreprinderea acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii i-au reținut pe bărbați, iar cea mai mare parte a banilor a fost recuperată de la transportator, care-i depozitase la părinți, într-un sat din Strășeni – în beciul acestora: cele 170.000 de hrivne și puțin peste 100.000 de dolari”, arată un comunicat al Procuraturii.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, judecătorul de instrucție a dispus aplicarea sechestrului pe automobilul de lux folosit la comiterea infracțiunii, în valoare de circa 10.000 euro, în vederea ulterioarei confiscări speciale, cu rol de reparare a prejudiciului victimei. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, cei patru se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Cazul a fost anunțat de autorități la 13 martie curent, atunci când investigațiile au fost efectuate de Inspectoratul Național de Investigații (INI) și Inspectoratul de Poliție Ialoveni, sub conducerea Procuraturii raionului Ialoveni. Ulterior, după zece zile lucrătoare, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a dispus retragerea dosarului din gestiunea procuraturii raionale și l-a repartizat spre exercitare procurorilor PCCOCS.