Patru bărbați din raionul Ialoveni, reținuți pentru vânat ilegal. Riscă o pedeapsă maximă de până la 3 ani de închisoare
Patru bărbați din raionul Ialoveni au fost reținuți și plasați în izolatorul Inspectoratului de Poliție Hîncești pentru vânat ilegal. Potrivit Procuraturii Generale (PG), bărbații au vânat, în perioada 2-3 ianuarie 2023, doi căpriori și o căprioară. Bănuiții riscă o pedeapsă maximă de până la trei ani de închisoare.
Conform datelor preliminare, pe 03 ianuarie 2023, la orele 10:46, la Serviciul de Gardă al Inspectoratului de Poliție Ialoveni a parvenit informația telefonică, prin care un angajat al serviciului ecologic de stat din cadrul Consiliului raional Ialoveni, a anunțat că într-un sat din raionul Ialoveni au fost depistate cadavrele a trei pui de căprioare.
În rezultatul acțiunilor de urmărire penală efectuate, potrivit oamenilor legii, s-a stabilit că în perioada de timp 2 – 3 ianuarie 2023, patru locuitori ai unui sat din raionul Ialoveni, de diferite vârste, au practicat vânatul ilegal și anume braconajul, în urma activității date fiind vânați doi căpriori și o căprioară.
Potrivit PG, pe faptul circumstanțelor stabilite, a fost începută urmărirea penală în temeiul art. 233 alin (1) din Codul penal (Vânatul ilegal).
„Fiind percheziționate domiciliile bănuiților, au fost ridicate trei arme de vânătoare deținute legal, mai multe obiecte asemănătoare cartușelor, cuțite, topoare și alte obiecte murdare de substanță brun roșietică asemănătoare cu sângele, precum și unele părți componente ale animalelor sălbatice. A fost ridicat și automobilul cu care s-a comis fapta imputată”, anunță PG.
În rezultatul celor stabilite, toți suspecții, au fost reținuți și plasați în izolatorul Inspectoratului de Poliție Hîncești. Organul de urmărire penală efectuează în continuare investigațiile necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.
Bănuiții riscă o pedeapsă maximă de până la 3 ani de închisoare, mai anunță reprezentanții Procuraturii Generale (PG).