PA anunță că a finalizat urmărirea penală în cauza de învinuire a deputatului Alexandr Nesterovschi. Ar fi primit 35 de mii de dolari de la Șor pentru a părăsi fracțiunea socialiștilor și comuniștilor
Procuratura Anticorupție (PA) informează vineri, 1 decembrie, într-un comunicat de presă, despre terminarea urmăririi penale în privința deputatului Alexandr Nesterovschi, învinuit de corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și pregătirea finanțării partidelor politice, din surse interzise de lege săvârșită în proporții mari (art.30, art.324 alin.(3), lit. a), b) și c) și art.26, art.1813 din Codul penal).
Conform probatoriului administrat în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, procurorii au constatat că Alexandr Nesterovschi ar fi acceptat și primit servicii avia spre orașul Tel Aviv, Israel, „avantaje necuvenite” manifestate prin numirea acestuia în calitate de membru al biroului politic a partidului politic partidul „Renaștere” și conducerea de facto a acestui partid, „care să acționeze la indicațiile grupului criminal organizat”, precum și „bunuri sub formă de mijloace bănești (nu mai puțin de 35 000 de dolari) de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, pentru ca deputatul Nesterovschi să părăsească fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și să creeze o nouă fracțiune parlamentară, care să reprezinte interesele grupului criminal organizat”.
„De asemenea, acesta a creat intenționat condiții pentru săvârșirea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic, pentru a-i asigura lui Ilan Șor, menținerea controlului asupra proceselor politice, electorale și sociale din R. Moldova. În acest sens, a identificat-o pe fosta deputată Arina Spătaru, care a denunțat aceste fapte organului de urmărire penală, căreia i-a propus să se alăture unui proiect politic inițiat de Ilan Șor, privind constituirea sau preluarea unor partide cu viziuni proeuropene, al cărei lider să fie ea, asigurând-o de faptul că partidul acesteia va fi susținut și finanțat de către grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, iar despre acest fapt vor cunoaște doar ei.
Respectiv, pentru a o determina pe aceasta să accepte propunerea lui Ilan Șor, Alexandr Nesterovschi i-a organizat ultimei o vizită în statul Israel, unde a discutat direct cu Ilan Șor. La scurt timp de la revenirea Arinei Spătaru din statul Israel, Alexandr Nesterovschi, sub controlul organului de urmărire penală, i-a transmis mijloace bănești în sumă de 50 000 de dolari, 100 000 de lei și un telefon mobil de model destinat discuțiilor securizate cu Ilan Șor”, potrivit comunicatului emis de PA.
La 21 septembrie 2023, deputații din Parlamentul R. Moldova au aprobat cererea procurorului general interimar privind ridicarea imunității lui Alexandr Nesterovschi, lipsindu-l de imunitate parlamentară, fiind efectuate percheziții în aceeași zi.
„La această etapă, urmează să fie prezentate materialele cauzei penale învinuitului și avocaților acestuia, să fie soluționate cererile și demersurile acestora, iar ulterior cauza penală să fie expediată în instanța de judecată”, mai notează PA.
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis parțial, la 17 noiembrie 2023, demersul procurorului privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv în privința lui Alexandr Nesterovschi, fiind dispusă arestarea la domiciliu pe un termen de 30 zile, inclusiv cu monitorizarea GPS.
Pe 9 noiembrie, PA a anunțat despre expedierea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a deputatei transfuge Irina Lozovan și a soțului acesteia, Pavel Gîrleanu, consilier raional al Consiliului raional Ocnița. Celor doi li se incriminează infracțiunea de acceptare cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui „grup criminal organizat” și respectiv complicitate la infracțiunea menționată. Lozovan se află în arest la domiciliu.