Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Organizațiile societății civile semnalează modul…

Organizațiile societății civile semnalează modul netransparent de numire a ultimilor trei judecători constituționali

Foto: jurnaltv.md, tribuna.md

Mai multe organizații ale societății civile îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu modul total netransparent de numire a ultimilor trei judecători la Curtea Constituțională, de către Consiliul Superior al Magistraturii, Guvern și Parlament. Demisiile consecutive și subite, înainte de termen, dar și numirea în grabă, pe ascuns și pe criterii politice denotă ignorarea importanței acestei instituții și subminează și mai mult încrederea publică în independența Înaltei Curți, susține organizațiile societății civile.

Curtea Constituțională este compusă din șase judecători. Timp de 3 zile, doi judecători ai Curții Constituționale, Igor Dolea și Victor Popa, și-au prezentat subit cererile de demisie, chiar dacă mai aveau timp pentru exercitarea mandatului. În paralel, timp de patru zile, între 11 și 14 decembrie 2018, au fost numiți trei judecători noi la Curtea Constituțională de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Guvern și Parlament.

„Corneliu Gurin, Artur Reșetnicov și Raisa Apolschii au fost numiți în funcția de judecători constituționali pe un mandat de 6 ani într-o grabă fără precedent și fără a respecta vreo procedură de numire. Nu a existat nicio explicație a vacanței de aproape 9 luni a unei funcții la Curtea Constituțională și numirea subită de către Guvern, fără vreun concurs, a dlui Artur Reșetnicov. Demisia judecătorilor Igor Dolea și Victor Popa, urmate de numirea imediată, peste noapte, a dlui Corneliu Gurin de către CSM, precum și numirea neașteptată a dnei Raisa Apolschii de către Parlament, la fel ridică suspiciuni cu privire la posibile interese ascunse în spatele acestor numiri”, se menționează în declarația organizațiilor.

Totodată, organizațiile semnatare menționează că nici CSM, nici Guvernul nu au explicat de ce au deviat de la practica bine stabilită din 2013 de selectare a judecătorilor constituționali prin concurs public. Chiar dacă cineva ar putea pretinde că graba este determinată de ultima ședință a Parlamentului, planificată pentru 14 decembrie 2018, pentru a oferi posibilitatea judecătorilor numiți să depună jurământul în fața Parlamentului, acest argument nu este valabil. La 12 decembrie 2018, a intrat în vigoarea modificarea art. 12 al Legii nr. 317 cu privire la Curtea Constituțională, care prevede că, în cazul imposibilității judecătorului constituțional de a depune jurământul Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Consiliului Superior al Magistraturii, acesta îl va depune în fața plenului Curții Constituționale (a se vedea, pentru detalii, Legea nr. 272 din 29 noiembrie 2018 pentru modificarea unor acte legislative, Monitorul Oficial nr. 462-466 din 12 decembrie 2018).

Organizațiile societății civile mai precizează că judecătorii aleși trezesc dubii rezonabile privind afilierea politică a acestora. Corneliu Gurin a fost Procuror General între 2013-2016. Conform anexelor secrete ale Alianței pentru Integrare Europeană AIE2 din 2010, Procuratura Generală în acea perioadă era „atribuită” Partidului Democrat, ceea ce denotă o afiliere puternică a dlui Corneliu Gurin cu Partidul Democrat. Mai mult, el a exercitat funcția de Procuror General exact în perioada în care se desfășura și „Landromatul Rusesc” și „furtul miliardului”. Dl Artur Reșetnicov era șeful Serviciului de Informație și Securitate în aprilie 2009, când a avut loc una din cele mai mari tragedii de la independența Moldovei ce a implicat decese și maltratări în masă a tinerilor, evenimente neelucidate nici până azi. Artur Reșetnicov a fost membru al Partidului Comunist, aducea critici dure Partidului Democrat, iar apoi destul de subit a devenit membru al Partidului Democrat. Ca și Artur Reșetnicov, Raisa Apolschii este membră a Partidului Democrat.

„Aceste aspecte aruncă cel puțin umbre de îndoială cu privire la independența celor trei candidați, care puteau fi diminuate dacă ar fi fost organizate concursuri publice și transparente. Având în vedere alegerile parlamentare anunțate pentru 24 februarie 2019, modul de numire extrem de pripit a jumătate din componența Curții Constituționale ne dau semne puternice de îngrijorare cu privire la politizarea excesivă a Curții Constituționale și posibila folosire a Curții Constituționale în lupte politice”, se precizează în declarație.

Organizațiile societății civile susțin că regretă profund modul subit și netransparent de depunere a cererilor de demisie de către judecătorii constituționali Igor Dolea și Victor Popa: „La fel, ne exprimăm dezacordul privind modul de numire și alegere făcute de CSM, Guvern și Parlament cu privire la numirea judecătorilor constituționali Corneliu Gurin, Artur Reșetnicov și, respectiv, Raisa Apolschii”.

În concluzie, organizațiile semnatare solicită Consiliului Superior al Magistraturii, Guvernului și Parlamentului să elaboreze proceduri de numire a judecătorilor la Curtea Constituțională care să fie transparente și să asigure numirea judecătorilor constituționali pe bază de merite.

SEMNATARI:
1. Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)
2. Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE)
3. Fundația Est-Europeană (EEF)
4. Institutul de Politici Publice (IPP)
5. CPR-Moldova
6. Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER)
7. Transparency-International Moldova
8. Asociația Promo-LEX
9. Comunitatea WatchDog.md
10. Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
11. Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD)
12. Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS)
13. Asociația Presei Independente (API)
14. Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJ)
15. Amnesty International Moldova
16. IDIS ”Viitorul”