Oficial american, despre protestele de la Chișinău și amenințările la adresa securității R. Moldova: „Rusia încerca diferite opțiuni pentru a slăbi guvernarea. Scopul final este de a avea o guvernare mai pro-rusă”
Statele Unite ale Americii nu văd în acest moment nicio amenințare militară iminentă la adresa R. Moldova. Totuși, consideră că Federația Rusă încearcă să submineze Guvernul de la Chișinău. Declarațiile au fost făcute de coordonatorul Consiliului de Securitate Națională pentru comunicare strategică al SUA, John Kirby, în cadrul unui briefing în care a vorbit depre situația din R. Moldova, ținut vineri, 10 martie, la Casa Albă.
Oficialul american susține că protestele care sunt organizate la Chișinău ar fi sprijinite de Federația Rusă pentru a aduce o „guvernare mai pro-rusă în capitală”.
„Aș vrea să abordez niște evoluții recente din Moldova, care este un partener puternic al SUA. După cum cunoașteți de asemenea, președintele Biden s-a întâlnit luna trecută cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Varșovia, unde au discutat despre războiul Rusiei. În cadrul acelei întrevederi Președintele Biden a reafirmat sprijinul SUA pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, și a subliniat asistența noastră continuă pentru a ajuta Moldova să-și consolideze reziliența politică și economică, inclusiv agenda de reforme democratice și securitatea sa energetică.
La fel ca și președinta Sandu, nu vedem nicio amenințare militară imediată pentru Moldova. Însă, în ultimele săptămâni, doamna Sandu a avertizat public că Rusia încearcă să destabilizeze Moldova. Noi avem aceleași îngrijorări. Astfel, în spiritul parteneriatului nostru cu Moldova, avem posibilitatea să comunicăm informațiile de care dispunem, inclusiv de la serviciile de informații, cu privire la eforturile Rusiei de destabilizare a Moldovei.
În timp ce Moldova își continuă calea de integrare europeană, credem că Rusia examinează opțiuni de slăbire a guvernului moldovenesc, obiectivul final fiind, probabil, instaurarea în capitală a unei administrații mai prietenoase Rusiei.
Mai exact, agenți din Rusia, unii având legături cu serviciile secrete rusești, încearcă să organizeze și să folosească protestele din Moldova pentru a instiga la o revoltă organizată împotriva Guvernului Republicii Moldova.
Pe lângă aceasta, ne putem aștepta că un alt grup de agenți ruși va asigura antrenament și va ajuta la organizarea demonstrațiilor în Moldova.
În anii precedenți, am văzut cum Rusia a încercat, dar nu a reușit, să destabilizeze alte țări europene, situația din Muntenegru în 2016 fiind un exemplu recent”, a declarat John Kirby.
Totuși, oficialul subliniază că „nu ar trebui să supraestimăm capacitățile” Federației Ruse, autoritățile căreia ar încerca să provoace confuzie privind stabilitatea din R. Moldova.
„Deși acțiunile grupurilor ruse care încearcă să vizeze Moldova sunt îngrijorătoare, nu ar trebui să le supraestimăm capacitățile. Vreau să subliniez că Guvernul Republicii Moldova este rezistent și lucrează eficient pentru a contracara aceste amenințări. Avem încredere în instituțiile democratice și economice ale Moldovei și în capacitățile lor de a răspunde acestor amenințări și, bineînțeles, vom continua să oferim un sprijin puternic.
În timp ce acești agenți din Rusia planifică destabilizarea, oficialii ruși încearcă să creeze confuzie cu privire la stabilitatea Republicii Moldova. Am văzut reprezentanți ruși declarând, de exemplu, că Ucraina intenționează să atace regiunea separatistă din stânga Nistrului. Permiteți-mi să afirm clar: aceste afirmații sunt nefondate, false, și pot crea o stare de alertă nefondată”, a spus coordonatorul pentru comunicare strategică al Consiliului Național de Securitate al SUA.
Kirby a afirmat că SUA vor continua să ofere autorităților din R. Moldova informațiile de care dispun și că administrația Biden lucrează cu Congresul pentru a oferi R. Moldova încă 300 de milioane de dolari în asistență energetică .
„Prin urmare, ca răspuns la planul Rusiei de a destabiliza Moldova, întreprindem mai multe măsuri.
În primul rând, vom consolida informațiile pe care le deține Moldova. Am comunicat omologilor noștri moldoveni datele pe care le-am menționat, precum și detalii suplimentare, pentru ca aceștia să poată, în continuare, investiga, dejuca și împiedica planurile rusești. Vom continua să cooperăm strâns cu Guvernul Republicii Moldova în acest sens.
În al doilea rând, vom continua să facem cunoscute identitățile și acțiunile acestor agenți ruși. În octombrie, de exemplu, am sancționat 9 persoane și 12 entități implicate în destabilizarea Moldovei, inclusiv oligarhi larg recunoscuți pentru coruperea instituțiilor de stat ale Moldovei, și pe cei care acționează ca instrumente ale campaniei de influență globală a Rusiei. Vom continua să-i vizăm și să-i sancționăm pe cei asociați cu mecanismele rusești de destabilizare.
În al treilea rând, așa cum declarat, vom continua să sprijinim poporul și Guvernul Moldovei în confruntarea cu consecințele războiului brutal al Rusiei în Ucraina și în aprofundarea integrării europene. Statele Unite au oferit sprijin de urgență de peste 265 de milioane de dolari, începând din februarie 2022, pentru a ajuta Moldova să abordeze impactul economic, energetic, de securitate, și umanitar al războiului, menținând în același timp progresul pe agenda de reforme economice și democratice.
Pentru a susține în continuare Moldova, inclusiv economia acesteia, administrația noastră cooperează cu Congresul pentru a oferi Moldovei o asistență suplimentară de 300 de milioane de dolari, destinată sectorului energetic, pentru a răspunde necesităților urgente create de războiul din Ucraina și de a consolida rezistența și securitatea energetică a Moldovei.
Statele Unite susțin cu fermitate reformele politice, economice și de combatere a corupției ale Moldovei, precum și aprofundarea integrării lor europene. Cetățenii moldoveni au demonstrat clar că își doresc un viitor mai bun. Dorim și noi să fim martori ai acestui viitor mai luminos și vom fi alături de Moldova pentru a oferi sprijin la fiecare pas pe care îl va face pe această cale”, a declarat John Kirby.
Statele Unite ale Americii (SUA) au anunțat un ajutor de 300 de milioane de dolari pentru consolidarea independenței energetice a R. Moldova. Anunțul a fost făcut de către Samantha Power, Administratoarea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) vineri, 24 februarie, la împlinirea unui an de la invazia rusă în Ucraina.
Luni, 13 februarie, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a vorbit în cadrul unui briefing despre planurile Federației Ruse de destabilizare a R. Moldova și cum acționează instituțiile statului în vederea asigurării securității țării. Șefa statului a spus că au fost recepționate documente de la partenerii noștri ucraineni, care presupun organizarea mai multor activități subversive.
„Prin acțiuni violente, mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții, ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău. Documentele recepționate de la partenerii noștri ucraineni demonstrează o bună documentare a locațiilor și aspectelor logistice pentru organizarea acestor activități subversive. De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent”, a declarat șefa statului.
Președinta Maia Sandu a dat asigurări că instituțiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări și că situația este ținută sub control. Totodată, a solicitat tuturor instituțiilor statului să dea dovadă de vigilență maximă.
„Parlamentul R. Moldova trebuie să adopte, în cel mai scurt timp, proiectele de lege care vor oferi SIS și procuraturii instrumentele necesare pentru a combate mai eficient riscurile la adresa securității țării. Toți cei care participă la aceste acțiuni îndreptate împotriva statului R. Moldova – elemente externe, membri ai partidelor politice și grupărilor criminale, precum și toți cei care îi protejează pe aceștia, trebuie să fie trași la răspundere”, a subliniat președinta Maia Sandu.
Volodimir Zelenski a afirmat joi, 9 februarie, în cadrul unei reuniuni a Consiliului European că Ucraina a interceptat planul Federației Ruse de destabilizare a R. Moldova. Potrivit președintelui ucrainean, acesta prevedea preluarea controlului asupra statului. Declarațiile au fost confirmate de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) de la Chișinău, care a comunicat că „au fost identificate activități subversive cu scopul subminării statului R. Moldova, de destabilizare și de încălcare a ordinii publice”.
Reprezentanții SIS au emis un comunicat de presă în care au confirmat recepționarea informațiilor de la partenerii ucraineni, dar au menționat că nu pot oferi mai multe detalii, „deoarece există riscul de periclitare a diverselor activități operaționale aflate în desfășurare”.