O nouă întorsătură în cazul „Chirtoacă”. Edilul vorbește despre situația în care se află
Victor Rățoi, judecătorul care se ocupă de cazul lui Dorin Chirtoacă, a anunțat astăzi, 20 iulie, că se abține de la examinare. „Spre surprinderea noastră, judecătorul s-a abținut de la examinarea acestei cauze. Urmează să se analizeze această abținere ca, ulterior, să revenim la acest dosar”, a declarat Dorin Chirtoacă. Totodată, acesta a vorbit despre „situația în care se află”.
„Se dorește discreditarea și denigrarea mea și asocierea cuvântului „mită” cu numele meu. Ceea ce se întâmplă este o bătaie de joc, un abuz și orice zi în plus de aflare a mea în arest – este un abuz din partea autorităților statului și nu voi înceta să spun acest lucru.
Vom ataca în judecată acțiunile Procuraturii, pentru arestarea care a avut loc și pentru că totul este o calomnie, inclusiv această chestiune de luare de mită. Solicit publicarea integrală a dosarului, pentru că acolo sunt o serie de acuzaţii nefondate. Se caută cu insistenţă altceva, sunt intimidați agenți economici și impuși să scrie mărturii minciunoase precum că aș fi cerut ceva de la ei.
E o acţiune politică din partea autorităţilor statului… Adevăraţii hoţi se află în Parlament şi Preşidenţie, în structurile de conducere ale statului R. Moldova, care ne prostesc cu tot felul de inițiative și concerte. Ne vedem la ora 14:00, la Curtea de Apel”, a declarat edilul capitalei.
Dumitru Robu, procurorul care se ocupă de acest caz, a refuzat să comenteze declarațiile făcute de edil și decizia judecătorului Victor Rățoi de abținere. „Nu mă voi expune. Abţinerea urmează să fie examinată de alt judecător și eu nu vreau să comentez această acțiune. Probele din dosar vor fi apreciate de instanța de judecată. Nu suntem în drept să publicăm dosarul”, a menționat procurorul.