Numele președintelui de instanță vizat într-un dosar penal: În biroul său s-a găsit o listă cu indicații pe anumite dosare
Procurorul General interimar, Dumitru Robu, a venit cu o nouă sesizare către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) privind eliberarea acordului de urmărire penală, reținere, aducere silită, percheziții, arestare și tragere la răspundere penală a unui judecător. Sursele ZdG din sistem afirmă că judecătorul vizat în dosarul penal este președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, care este anchetat penal și pentru îmbogățire ilicită.
După ședința CSM de astăzi, marți, 22 octombrie, președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, care a fost revocat din funcție la Adunarea Generală Extraordinară a Judecătorilor nerecunoscută de Guvern și de o parte din membrii CSM, a declarat că sesizarea Procurorului General interimar a ajuns la CSM în această dimineață și urmează să fie examinată în cinci zile.
„Astăzi, la 8:30, în cancelaria CSM, a parvenit sesizarea Procurorului General interimar privind eliberarea acordului de urmarire penală, reținere și aducere silită, percheziții, arestare, tragere la răspundere penală a unui judecător. Sesizarea în cauză necesită o verificare, după cum prevede legea de către inspectia judiciară și în cinci zile CSM urmează să se pronunțe vizavi de sesizarea dată. Cu părere de rău nu pot să dau nume și să va spun conținutul. În sesizarea dată sunt vizați mai mulți judecători, inclusiv mai mulți judecători din mai multe instanțe. Inclusiv judecători, care s-au aflat pe scenă la Adunarea Generală a Judecătorilor din 27 septembrie, inclusiv judecători care sunt candidați la alegerile din 25 octombrie pentru a fi aleși în calitate de membri CSM”, a declarat Musteață.
Sesizare nouă, același judecător
Sursele ZdG din cadrul organelor de drept au precizat că judecătorul vizat în sesizarea Procurorului General interimar, Dumitru Robu, este președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță. Sesizarea are legătură cu un nou dosar penal intentat de Procuratura Generală, în care este vizat magistratul.
Dosarul nou, intentat după perchezițiile făcute în biroul lui Ion Druță de la CSJ
Procurorii au deschis un nou dosar în care este vizat Ion Druță, altul decât cel în care fostul președinte al CSJ este anchetat pentru îmbogățire ilicită.
Sursele ZdG afirmă că noul dosar penal a fost deschis după ce, la perchezițiile efectuate în biroul judecătorului Druță în dosarul privind îmbogățirea ilicită ar fi fost găsit un document în care se conțineau mai multe indicații pe anumite dosare și deciziile pe care judecătorii care le examinau urmau să le ia. Ulterior, după ce ar fi descoperit acel document, procurorii au făcut mai multe cercetări și au deschis un nou dosar penal pe numele lui Ion Druță. În dosar sunt vizați, însă, și alți judecători, în special de la Curtea Supremă de Justiție care urmau să execute ordinele venite de la Druță pe acele dosare. Unii judecători vizați în sesizare sunt printre cei care au participat la organizarea Adunării Generale a Judecătorilor prin care actuala componență a CSM a fost revocată.
Pe 24 septembrie 2019, CSM a admis solicitarea procurorului general interimar Dumitru Robu pentru ridicarea imunității lui Ion Druță și a dat acordul pentru reținerea, aducerea silită, arestarea și percheziționarea acestuia.
În aceeași zi, Procuratura Anticorupție și CNA au efectuat percheziții în biroul acestuia de la CSJ.
Duminică, 29 septembrie, PA a efectuat percheziții la domiciliul acestuia și a înmânat familiei o citație prin care Ion Druță este solicitat să se prezinte mâine, 2 octombrie, în fața procurorilor pentru a fi audiat în calitate de bănuit.
Dosarul de îmbogățire ilicită a fost pornit de procurorul general interimar Dumitru Robu la 23 septembrie, după ce PG a fost informată de Serviciul Informații și Securitate (SIS) că a constatat „o discrepanță esențială” între veniturile legale declarate și proprietățile dobândite de membrii familiei Druță între 2016-2019.