Numele medicului care ar fi votat „NU” la referendum și pentru Stoianoglo, în locul pacienților. Bărbatul care a admis încălcarea secretului votului într-un azil de bătrâni din Comrat, trimis pe banca acuzaților
Cauza penală de învinuire a medicului din UTA Găgăuzia care la alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie 2024 ar fi contribuit activ la falsificarea buletinelor de vot, prin aplicarea ștampilei și votarea în locul altor persoane, a fost trimisă în judecată. Conform surselor ZdG, medicul este Nicolai Slavuțki.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Procuratura Generală (PG), în cadrul urmării penale, oamenii legii au constatat că în timp ce alegătorii erau alături, medicul, chiar dacă nu avea dreptul, pretinzând că-și ajuta pacienții, lua ștampila de la aceștia și personal o aplica în locul alegătorilor – pentru un anumit candidat la funcția de președinte de țară și pentru o opțiune anume la referendum. Poliția a inițiat cauza penală în temeiul sesizării depuse de către Asociația Promo-LEX cu privire la încălcarea secretului votului.
ZdG a scris anterior, citând surse, că oamenii legii au descins cu percheziții în cadrul unei cauze penale în care este vizat medicul de la un azil de bătrâni din municipiul Comrat, care ar fi încălcat dreptul de vot secret a 25 de persoane plasate în azil i-ar fi influențat să voteze „NU” la referendum și „pentru” candidatul la prezidențiale Alexandr Stoianoglo.
Procurorii au solicitat suspendarea din funcție a medicului, însă Judecătoria Comrat a respins demersul.
La terminarea urmăririi penale, procurorii i-au prezentat medicului din „Azilul pentru bătrâni Comrat” învinuirea pentru votarea în locul altor persoane fără a avea acest drept. Potrivit Codului penal, infracțiunea comisă se pedepsește cu amendă în mărime de la 32 500 la 52 500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 160 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.
Anterior, Procuratura a declarat că, din probele acumulate, s-a stabilit că persoana ar fi admis acceptarea mijloacelor financiare coruptibile pentru a-și folosi funcția în acest scop.
„În urma perchezițiilor efectuate la angajatul medical au fost ridicate probe concludente, înscrisuri ale acțiunilor sale coruptibile, inclusiv, transferurile obținute de medic prin sistemul PSB – Promsvyazbank, din partea organizației criminale ȘOR pentru a admite încălcări în procesul electoral utilizând funcția administrativă.
Menționăm că, persoana reținută are în proprietate mai multe bunuri imobile, asupra cărora urmează să se decidă aplicarea sechestrului pentru a stabili proveniența acestora, iar în lipsa unei justificări financiare se va decide confiscarea proprietăților și mijloacelor financiare deținute de făptaș.
Astfel, pe caz se vor realiza investigații financiare paralele, pentru a fi determinate sursele din care au fost achiziționate proprietățile inclusiv dacă acestea provin din surse ilegale”, a transmis la sfârșitul lunii octombrie PG.