Numele judecătorului condamnat pe cazul „Laundromat”, dar care scapă de pedeapsă. Prima reacție: „Este o sentință făcută la comandă”
Ex-judecătorul Curții de Apel Chişinău, Ştefan Niţă, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii privind pronunțarea cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii, pe cazul „Laundromat”. Acesta însă a fost liberat de răspunderea penală, întrucât termenul de prescripție pentru tragerea la răspundere penală a intervenit cu mulți ani în urmă.
Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, el califică decizia ca fiind drept una emisă la comandă și spune că o va contesta.
Dosarul a fost judecat 7 ani
Cauza penală pe numele ex-judecătorului Ștefan Niță a fost pornită în septembrie 2016 de către procurorul general, în temeiul autosesizării de către Procuratura Anticorupție.
Urmărirea penală a durat aproximativ 4 luni, iar judecarea acesteia a durat 7 ani, ultimul fapt datorându-se în mare parte, conform Produraturii Generale (PG), multiplelor cereri de recuzare înaintate de partea apărării și, ca urmare, redistribuirii dosarului cu înlocuirea etapizată a majorității magistraților ce făceau parte din completul de judecată la examinarea cauzei penale, fapt ce a generat reluarea judecării cauzei de la început.
Niță nu și-a recunoscut fapta
Potrivit PG, cauza s-a aflat în examinare în prima instanță de la data de 24 iunie 2017, iar în prezentul complet de la data de 09 martie 2023 până la 03 aprilie 2024, fiind examinat în procedură generală, inculpatul nerecunoscându-și vinovăția de comiterea faptei incriminate.
Astfel, deși termenul prescripției tragerii la răspundere penală a intervenit încă în anul 2017, prin sentința din 3 aprilie 2024, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, instanța l-a recunoscut vinovat pe Ștefan Niță de comiterea infracțiunii de pronunțare cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii. Ex-judecătorul a fost însă liberat de răspunderea penală.
Fostul magistrat: „Este o sentință făcută la comandă”
Contactat de ZdG, ex-judecătorul ne-a spus că va ataca decizia, despre care spune că este una emisă la comandă.
„Este o sentință făcută la comandă. Este injustiție absolută. Evident că voi ataca decizia, pentru că acolo s-au profanat idei fundamentale din dreptul penal. Nu este vorba de mine sau de probatoriu, este vorba despre chestiuni de fundament care au fost răsturnate la 180 de grade de oameni care nu puteau să o facă din simplă incompetență. Evident că au făcut-o pentru că așa li s-a spus”, a spus ex-judecătorul, Ştefan Niţă.
A emis și eliberat ordonanța judecătorească prin care a dispus încasarea datoriei în sumă de 200 de milioane de dolari
Potrivit materialelor cauzei penale, în anul 2011, Ștefan Niță, în exercitarea funcției sale de judecător, a emis o hotărâre contrară legii, într-un caz civil, la cererea unei companii cu sediul în Noua Zeelandă, privind încasarea datoriei în sumă de 200 milioane de dolari, în mod solidar, de la o companie din Marea Britanie și două companii din Federația Rusă, precum și o persoană fizică cu domiciliul în Republica Moldova.
Judecătorul a emis și eliberat ordonanța judecătorească prin care a dispus încasarea datoriei în sumă de 200 de milioane de dolari, în beneficiul creditorului – companiei străine/nerezidente cu sediul în Zoua Zeelandă, în ciuda lipsei actelor juridice valabile care să ateste împuternicirile reprezentantului creditorului. De asemenea, judecătorul a ignorat faptul că și restul documentelor anexate la dosar, nu erau autentificate corespunzător, precum și nici legalizate, astfel inculpatul la pronunțarea hotărârii judecătorești ignorând franc procedurile legale.
„Acea hotâtâre judecătorească emisă de inculpat la la 22 iulie 2011 în cauza civilă, a avut consecințe financiare considerabile (200.000.000 dolari SUA constituind la data săvârșirii faptei, potrivit cursului oficial de schimb stabilit de Banca Națională a Moldovei, echivalentul a 2.316.060.000 lei MDL), în rezultat, actul judecătoresc emis de inculpat fiind transmis unui executor judecătoresc, care în perioada iulie 2011 – februarie 2012, a încasat forțat mijloace bănești în sumă totală de 5.563.022.956 ruble rusești de pe conturile corespondente ale băncilor din Federația Rusă deschise la BC ”Moldinconbank”, ulterior mijloacele financiare fiind convertite și transferate pe conturile companiei din Noua Zeelandă, ca urmare, fiind afectată imaginea justiției din Republica Moldova pe plan internaţional, cât și adusă atingere încrederii în instanţele de judecată la nivel naţional, astfel fiind discreditată înalta funcţie de judecător”, se arată într-un comunicat remis de PG.
În luna ianuarie curent, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a emis sentință și în privința fostei judecătoare, Liliana Andriaș, cercetată în 2016 pentru complicitate la spălare de bani în dosarul „Laundromat”. Ea a fost achitată pe motiv că „fapta inculpatei nu întruneşte elementele infracţiunii”.