Noul ministru al Justiției trimite către CSP lista celor patru candidați la funcția de Procuror General
Noul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, anunță că recunoște rezultatele comisiei de experți privind preselectarea candidaților la funcția de Procuror General și că, astăzi, 18 noiembrie, va trimite lista celor patru candidați către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Decizia lui Nagacevschi vine după ce, anterior, fostul ministru al Justiției, Olesea Stamate, în Guvernul condus de Maia Sandu, a anunțat că rezultatele concursului trebuie anulate, întrucât concursul a fost viciat.
„Am făcut o analiza a așa-numitei anulare a concursului pentru selectarea candidaturilor privind noul procuror general. Nu spun întâmplător așa-zisa anulare, pentru că prima constatare pe care am văzut-o e faptul că fostul ministru a încălcat grav legea și Într-un mod total direct și în dezacord cu calitatea pe care trebuia să o aibă un ministru al Justiției.
Nu am găsit niciun act care să indice temeiul legal prin care concursul să fi fost stopat sau anulat. În aceste condiții, avem de afaceri cu o situație extrem de gravă.
Fostul ministru a încalcat termenul în care trebuia să trimită candidaturile preselectate către CSP.Voi face ce e de datoria mea: Să recunosc rezultatele comisiei de experți și să transmit lista de candidați la CSP. O voi face astăzi, pe parcursul zilei”, a declarat Nagacevschi.
Pe 6 noimebrie, fostul ministru al Justiției, Olesea Stamate, declara în cadrul unui briefing de presă că urma să emită un ordin prin care să fie anulate rezultatele concursului pentru selectarea celor patru candidați la fotoliul de procuror general.
Olesea Stamate își motiva atunci poziția prin faptul că membrii comisiei nu au avut suficient acces la unele informații pentru a verifica integritatea candidaților, dar și pentru că unii membri au apreciat disproporțional unii candidați, fapt care a condus la influențarea rezultatelor finale.
„Consider că rezultatele acestui concurs au fost afectate de două vicii esențiale: obiectivitatea și asigurarea integrității candidaților. Mulțumesc membrilor comisiei pentru munca depusă. A fost un efort semnificativ. Totuși, analizând punctajele cumulative, am constatat că un membru al comisiei a apreciat în mod vădit disproporțional unii candidați în raport cu aprecierea oferită de ceilalți membri ai comisiei. Acest fapt a distorsionat punctajul final, influențând rezultatul concursului”, a declarat atunci Stamate.
- Cine este membrul comisiei care ar fi evaluat disproporțional candidații la funcția de procuror general
- Reacția membrului comisiei acuzat că a apreciat disproporționat candidații la fotoliul de procuror general
Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo sunt cei patru candidați propuși de comisia Ministerului Justiției Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care va selecta un procuror general și îl va înainta președintelui Republicii Moldova, care decide dacă semnează decretul de numire în funcție sau nu.
În cazul în care președintele Republicii Moldova va respinge candidatura selectată, CSP va restitui comisiei de concurs lista candidaților prezentată.
În urma înlăturării încălcărilor constatate, comisia poate prezenta CSP aceeași listă sau o altă listă de candidați din rândul persoanelor care au depus dosarele pentru concurs sau poate decide reluarea preselecției candidaților.