Principală  —  IMPORTANTE   —   Noi șefi la trei penitenciare…

Noi șefi la trei penitenciare din țară și la Centrul de instruire al ANP

Sursa: ZdG

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a publicat joi, 28 aprilie, lista candidaților care au promovat concursul pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special de conducere vacante din cadrul sistemului administrației penitenciare.

Astfel, potrivit ANP, Penitenciarul nr.5 Cahul va fi condus de către Dmitri Efimenco.

Viorel Țîmbaliuc a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de director al Penitenciarului nr.6 Soroca.

Veaceslav Dascal a fost ales câștigător al concursului pentru funcția de șef al Penitenciarului nr.17 Rezina.

Centrul de instruire al ANP va fi condus de către Ludmila Zghibarță.

Învingătorii concursului urmează a fi numiți în funcție, prin act administrativ, după:

  1. recepționarea certificatului de cazier privind integritatea profesională în corespundere cu prevederile Legii nr. 325/2013 privind evaluarea integrității instituționale şi a Hotărârii Guvernului nr.767/2014 pentru implementarea legii nominalizate;
  2. recepționarea certificatului Comisiei medicale a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prin care se confirmă că candidatul este apt din punct de vedere medical;
  3. recepționarea raportului de evaluare psihologică a Administrației Naționale a Penitenciarelor privind recomandarea psihologică a candidatului pentru exercitarea funcţiei;
  4. recepționarea concluziei Serviciului de Informații și Securitate cu privire la acordarea accesului la secretul de stat, pentru funcțiile incluse în nomenclatorul funcțiilor care necesită accesul la secretul de stat;
  5. depunerea acordului prevăzut la art. 22 alin. (3) din Lege, conform anexei nr. 14.

La 18 noiembrie 2021, Ministerul Justiției (MJ) a publicat lista candidaților admiși la concursul pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special vacante din cadrul sistemului administrației penitenciare. Detalii aici