Noi detalii în dosarul „Frauda Bancară”: PA anunță când va avea loc următoarea ședință de judecată în cazul lui Vladimir Plahotniuc
Procuratura Anticorupție (PA) anunță că la data de 6 februarie 2023, ora 11:00, a fost fixată o nouă ședință de judecată la Curtea de Apel Chișinău pe cazul învinuitului Vladimir Plahotniuc în dosarul denumit generic „Frauda Bancară.”
Pe 17 noiembrie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul PA prin care a fost solicitat acordul pentru finalizarea urmăririi penale, în lipsa învinuitului Plahotniuc. În consecință, anunță PA, apărătorii în interesele învinuitului Plahotniuc au contestat cu recurs încheierea instanței de fond, iar prima ședință în cadrul Curții de Apel Chișinău a avut loc la 28 decembrie 2022.
„Drept urmare, au avut loc 3 ședințe de judecată, unde au fost înaintate de către partea apărării, noi cereri de ridicarea a excepției de neconstituționalitate, cereri de recuzare, or cereri de amânare a ședințelor de judecată, procurorii pledând constant pentru respingerea cererilor respective”, anunță reprezentanții PA.
Procurorii anticorupție susțin că în cazul în care Curtea de Apel Chișinău va menține hotărârea contestată, cauza penală urmează a fi expediată în judecată pentru examinare în fond.
În cadrul acestui episod, pentru care s-a solicitat acordul în vederea finalizării urmăririi penale, Vladimir Plahotniuc a fost pus sub acuzare pentru crearea și conducerea unei „organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor”. Potrivit procurorilor, episodul incriminat acestuia are ca referință perioada anilor 2013-2015, atunci când Plahotniuc a primit în conturi, prin intermediul companiilor rezidente fondate de Ilan Șor prin persoane interpuse, mijloace financiare de peste 39 milioane dolari și 3,5 milioane de euro, care aveau ca origine, credite bancare obținute fraudulos de la BC „Unibank” SA, BC „Banca Socială” SA și BC „Banca de Economii” SA.
În cadrul cauzei penale a fost aplicat sechestru pe bunuri a cărui beneficiar efectiv este Vladimir Plahotniuc în valoare de peste un miliard de lei.
Vladimir Plahotniuc a plecat din R. Moldova în iunie 2019, după ce partidul pe care îl conducea, PDM, a cedat guvernarea unei coaliții formate din Blocul ACUM și PSRM, destrămată în noiembrie 2019. În luna martie 2020, Ambasada SUA la Chișinău a confirmat că Plahotniuc se află pe teritoriul SUA.
PA a solicitat extrădarea lui Plahotniuc în iunie 2020, atunci când fostul lider democrat a fost localizat în SUA și, respectiv, în septembrie 2020, în perioada când acesta a fost identificat în Turcia, însă, răspunsuri la aceste cereri din ambele state nu au parvenit în adresa autorităților de la Chișinău.
Pe 1 octombrie 2021, PA a înaintat un demers repetat către Biroul Național Central Interpol din R. Moldova prin care a solicitat Secretariatului General al Organizației Internaționale a Poliției Criminale INTERPOL emiterea unei difuziuni de căutare internațională în privința lui Plahotniuc.