Noi condiții pentru accederea în funcții de conducere la CNA: Va fi necesară o experiență mai mare de muncă
Stagiul profesional obligatoriu pentru funcțiile din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA) a fost majorat. Deputații au votat, în cadrul ședinței plenare de vineri, 15 decembrie, modificări la hotărârea Parlamentului privind aprobarea Listei funcțiilor din cadrul Centrului Național Anticorupție și a gradelor speciale ce le corespund.
Astfel, conform unui comunicat de presă emis de Parlament, pentru funcțiile de șef și șef adjunct direcție generală sau de direcție va fi necesară o experiență profesională de cel puțin șapte ani în domeniul juridic, economic sau în alt domeniu specific de activitate al subdiviziunii.
Totodată, persoanele care vor dori să acceadă într-o funcție de șef adjunct direcție, șef secție sau șef serviciu vor trebui să aibă o experiență profesională minimă de șase ani.
Modificările au fost propuse de Centrul Național Anticorupție cu scopul de a „asigura angajarea sau promovarea în funcții de conducere a personalului experimentat, cu un grad înalt de pregătire profesională”.
Documentul mai conține noi reglementări privind nivelul minim de studii necesar pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special, precum și criterii fixe pentru acordarea gradelor speciale.
Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Justiției, la propunerea CNA, a fost votată de 58 de deputați.