Niciun doritor la funcția de membru al CSP din rândul societăţii civile, desemnat de Academia de Științe. Termenul de participare la concurs va fi prelungit
Niciun candidat nu a depus dosarul pentru a participa la concursul pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din rândul societății civilie, desemnat de Academia de Științe a Moldovei (AȘM). Termenul de participare la concurs care a expirat la 29 mai curent urmează a fi prelungit de către membrii comisiei de concurs.
Contactată de ZdG, secretara din cadrul AȘM, responsabilă de recepționarea dosarelor pentru concursul privind selectarea candidatului la funcţia de membru al CSP din rândul societăţii civile, desemnat de către Academia de Științe a Moldovei, ne-a comunicat că, în perioada 20-29 mai, perioada stabilită pentru desfășurarea concursului, Secția juridică și resurse umane a aparatului administrativ al Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei nu a recepționat niciun dosar.
Angela Belinschi, șefa direcției juridică din cadrul AȘM, ne-a comunicat că AȘM va prelungi termenul de depunere a dosarelor pentru selectarea candidatului la funcția de membru al CSP din rândul societăţii civile, desemnat de Academia de Științe.
„Nu am recepționat niciun dosar. Astăzi va fi ședința prezidiului și va fi prelungit termenul de depunere a dosarelor în conformitate cu regulamentul”, a declarat Angela Belinschi.
La 20 ianuarie curent, Academia de Științe l-a desemnat pe Gheorghe Avornic, actual apărător al fostului lider PDM Vladimir Plahotniuc, despre care Ziarul de Gardă a scris anterior că deține proprietăți și firme în România și care a fost cercetat într-un dosar penal, a fost desemnat de Academia de Științe la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din partea societății civile. Detalii aici
Ulterior, Gheorghe Avornic și-a anunțat demisia din această funcție. Detalii aici
După desemnarea lui Avornic în această funcție, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a declarat că numirea lui Gheorghe Avornic la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din partea societății civile este o sfidare a acțiunilor de reformare a justiției și se declară dezamăgită de acțiunea Academiei de Științe. Detalii aici
În prezent, Gheorghe Avornic este președintele Senatului Universității de Studii Politice Economice Europene „Constantin Stere”.
În ianuarie 2014, ZdG a scris că familia Avornic deţinea 30 de firme în R. Moldova şi România, acesta fiind fondator unic al Institutului Privat de Învăţământ Superior „Institutul Baltic de Ecologie, Politică şi Drept din Moldova”, deţinând şi o cotă de participare de 50% în Firma de producţie şi comerţ „Miledi” SRL. Pe numele soţiei sale, Ana Avornic, erau înscrise 8 firme, iar fiica sa, Victoria Avornic, era fondatoare a altor 12 firme. Unele dintre firmele familiei Avornic apăreau ca acţionari în alte firme.