Ministrul Justiției solicită verificarea magistraților de la Curtea de Apel Cahul care examinează dosarul lui Ilan Șor
În contextul în care este tergiversată examinarea dosarului lui Ilan Șor, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi anunță că va depune sesizări pe numele judecătorilor de la Curtea de Apel Cahul pe masa cărora se află dosarul fostului primar de Orhei, care este anunțat în căutare internațională de către autorități.
„Urmare a situației deja ridicole în legătură cu modul de examinare a cazului în care este vizat domnul Șor, ANUNȚ, în calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Superior al Procurorilor, depun sesizări pe numele judecătorilor ce examinează aceasta speță, dar și pe reprezentanții organului procuraturii care reprezintă acuzarea de stat în cadrul procesului de judecată, pentru a fi verificați din punct de vedere disciplinar, dar și prin prisma calificării acestora. Totodată voi sesiza Autoritatea Națională de Integritate să verifice acești funcționari de stat”, menționează ministrul Justiției.
Reacția lui Fadei Nagacevschi vine după ce ședința de astăzi, 21 februarie, în dosarul lui Ilan Șor a fost amânată din același motiv invocat deja de câteva luni la rând. Magistrații de la Curtea de Apel Cahul au luat o pauză de la examinarea dosarului lui Șor, motivul fiind dispunerea unei expertize la solicitarea avocaților lui Șor.
Anterior, Centrul Național de Expertize Judiciare (CNEJ) al Ministerului Justiției anunța că, actualmente, efectuarea expertizei economico-financiare judiciare în dosarul lui Ilan Șor este suspendată „în legătură cu necesitatea prezentării de către ordonator a unor materiale suplimentare pentru examinare”.
Reţinut în mai 2015, Ilan Şor a fost condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, dar instanţa a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă.