Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, mesaj de felicitare pentru Veronica Dragalin, noua procuroră-șefă a PA: „Am toată încrederea că va reuși să facă față tuturor provocărilor”
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a venit cu un mesaj de felicitare pentru Veronica Dragalin, noua procuroră-șefă a Procuraturii Anticorupție (PA), în contextul anunțului privind semnarea ordinului, de către procurorul general interimar Dumitru Robu, de numire a Veronicăi Dragalin în funcția respectivă, începând cu data de 1 august.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, se arată convins că, Veronica Dragalin, în funcția de procuroră-șefă a Procuraturii Anticorupție, va reuși să facă față tuturor provocărilor și rezistenței care va veni „din partea unora”.
„Transmit felicitări doamnei Veronica Drăgălin, care a fost numită astăzi în funcția de Procuror-șef al Procuraturii Anticorupție.
Misiunea pe care o are este una complexă și dificilă, pentru că fenomenul corupției este înrădăcinat în toate sistemele de ani de zile, iar stârpirea lui necesită mult curaj, determinare și puteri. Am toată încrederea că va reuși să facă față tuturor provocărilor și rezistenței care va veni din partea unora.
Apreciez decizia doamnei Drăgălin de a reveni acasă și de a lupta împotriva corupției și a marilor corupți, în detrimentul carierei de succes pe care o are în Statele Unite ale Americii. Îi doresc mult succes!”, se arată în mesajul ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco.
Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a semnat miercuri, 15 iunie, ordinul de numire a Veronicăi Dragalin, în funcția de procuroră-șefă a Procuraturii Anticorupție (PA). Dragalin își va începe activitatea în funcția respectivă începând cu data de 1 august.
Potrivit procurorei Mariana Cherpec, responsabilă de comunicare din cadrul Procuraturii Generale, „Veronica Dragalin a înaintat o cerere prin care a solicitat numirea sa în funcție începând cu data de 01.08.2022, ținând cont de faptul ca dumneaei urmează sa își termine anumite activități ce țin de funcția deținută la moment”.
Veronica Dragalin este fiica Elenei Dragalin, fondatoarea organizației Moldova AID, precum și a organizației Moldovan-American Convention. Familia Dragalin este stabilită în SUA. Potrivit datelor publicate pe site-ul Universității din California de Sud, Veronica Dragalin este procuroră adjunctă a Statelor Unite ale Americii în secția de corupție publică și drepturi civile din biroul procurorului american din districtul central al Californiei.
Conform CV-ului său, în 2019, Veronica Dragalin a obținut Premiul „Cazul Anului” din partea Biroului Alcool, Tutun, Arme și Explozibili (ATF). În anul 2020, ea a obținut Premiul Directorului FBI.