Ministerul Justiției a selectat un membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor din partea societății civile
Alexandru Postica a fost selectat de Ministerul Justiției (MJ) la funcția de membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor din partea societății civile.
În cadrul concursului pentru funcția respectivă Alexandru Postica a acumulat 8,59 de puncte.
„Ceilalți patru candidați care au fost la proba interviului – Ruslan Berzoi, Olesea Cebotari, Sergiu Beșliu și Mihaela Prepelița nu au întrunit numărul necesar de puncte pentru a fi promovați în această funcție, iar Ianuș Erhan s-a retras din concurs. Astfel, Ministerul Justiției urmează să anunțe desfășurarea unui nou concurs pentru selectarea unui membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor din partea societății civile”, anunță MJ printr-un comunicat.
În prezent, Alexandru Postica este consilier pe dezvoltare strategică în cadrul Asociației Promo-LEX. În 2019 el a candidat la funcția de judecător al Curții Constituționale (CC) din partea Guvernului.
Potrivit MJ, Postica are experiență de litigare în fața instanțelor naționale și internaționale, reprezentare a reclamanților în fața CtEDO, planificare, coordonare, monitorizare și evaluare a activităților privind drepturile omului, precum și abilități de gestionare a proiectelor.
Concursul pentru selectarea a doi candidați la funcția de membru titular și patru candidați la funcția de membru supleant în Colegiul disciplinar al judecătorilor a fost anunțat anul trecut, în luna octombrie.
Conform Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, Colegiul disciplinar este format din cinci judecători şi patru persoane din societatea civilă. Mandatul membrului Colegiului disciplinare este de șase ani.