Membrii CSM au acceptat cererea de demisie a Ninei Veleva, judecătoarea care a fost raportor în dosarul lui Ilan Șor
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au acceptat marți, 26 ianuarie, examinarea cererii de demisie a judecătoarei Nina Veleva de la Curtea de Apel Cahul, care a examinat dosarul lui Ilan Șor și care este și raportor în acest dosar.
Astfel, cu 10 voturi „pro”, cererea de demisie a fost acceptată.
În cadrul ședineței, raportorul Petru Moraru a declarat că își menține poziția precum că judecătoarea are dreptul să demisioneze, chiar dacă este raportor într-un dosar.
„Încălcăm drepturile acestei persoane prin a amâna cererea de demisie a acestei persoane. Trebuie să punem punct acestei chestiuni. Avem mai mult de două luni de când o analizăm. Sunt convins că noi azi trebuie să admitem această cerere”, a susținut petru Moraru.
Membra CSM Carolina Ciugureanu a declarat că în cadrul ședinței de astăzi ar fi trebuit să fie prezentă și judecătoarea Nina Valeva.
„În data de 1 decembrie, una din colega noastră a solicitat un raport privind activitatea judecătoarei Nina Valeva. Ar fi fost bine ca judecatoarea să fie prezentă la ședința CSM. A fost o invitație publică. Am o întrebare dacă doamna Valeva pleacă din sistem cu o reputație ireproșabilă sau e o plecare cu multe semne întrebare”, a menționat Carolina Ciugureanu.
În noiembrie 2020, după ce a examinat dosarul lui Ilan Șor mai bine de doi ani și jumătate, judecătoarea Nina Veleva de la Curtea de Apel Cahul, care este și raportor în dosar, a solicitat demisia din funcția de magistrat. O cerere în acest sens a fost depusă la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).