Mandatele a doi deputați PAS, validate de Curtea Constituțională
Curtea Constituțională a validat joi, 5 ianuarie 2023, mandatele a doi deputați în Parlamentul R. Moldova. Este vorba despre Mihail Leahu și Alina Dandara, candidați supleanți pe lista Partidului politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS). Cele două mandate de deputat au devenit vacante după ce Dumitru Alaiba și Adrian Băluțel și-au depus cererile de demisie.
Mihail Leahu și Alina Dandara au fost candidații cu numărul 75, respectiv 76, pe lista PAS la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.
Mihai Leahu, născut în 1960, trăiește în Dondușeni și este președintele organizației teritoriale a formațiunii politice, potrivit datelor de pe site-ul partidului. Acesta și-a făcut studiile la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, iar între 1980-2000 a fost pedagog, maistru superior la Școala Profesională din satul Corbu, raionul Dondușeni.
Viitorul deputat a ocupat anterior funcția de consilier raional, de unde a ridicat în 2021 o remunerare de 2 mii de lei, potrivit declarației de avere și interese personale. Din iunie 2022 este directorul interimar a Școlii Profesionale Corbu. Mihail Leahu deține o casă de locui cu o suprafață de aproape 180 de metri pătrați, în valoare de 200 de mii de lei, un apartament de circa 50 de metri pătrați cu o valoare de circa 30 de mii de lei, un garaj și un alt bun imobil, se arată în declarația sa de avere pentru anul 2021. Acesta mai este fondatorul și administratorul unui SRL înregistrat în luna februarie 2022, Max-Volt-Energy.
Alina Danadara, în vârstă de 30 de ani, și-a făcut studiile, un master în științe economice, la Universitatea de Stat din Moldova. Aceasta de ocupă din august 2021 funcția de consilieră în cadrul cabinetului președintelui fracțiunii parlamentare a PAS.
Potrivit ultimei declarații de avere și interese personale, în anul 2021, Dandara a obținut, în calitate de expert proiect la o Asociație Obștească, un salariu de circa 13 mii. În plus, în funcția de consilier în Parlament a ridicat un salariu peste 34 de mii de lei, pe lângă compensația anuală neimpozabilă de 3 540 de lei și cea lunară de 16 520 de lei, iar de la două companii – salariu în valoare totală de aproape 155 de mii de lei. Totodată, aceasta deține din 2020 un apartament cu o valoare de piață de 500 de mii de lei, conform declarației de avere.
Pe 29 decembrie 2022, Parlamentul a luat act de cererile de demisie depuse de către deputații Dumitru Alaiba și Adrian Băluțel. Dumitru Alaiba și-a depus cererea de demisie după ce a fost numit în funcția de ministru al Economiei, iar Adrian Băluțel a renunțat la mandatul de deputat după ce a fost numit în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei de Stat.