Mama primarului Ion Ceban, cercetată pentru trafic de influență? Răspunsul Procuraturii Anticorupție
Reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA) spun că nu pot nici confirma, nici infirma informațiile făcute publice de primarul capitalei Ion Ceban, care a declarat că consiliera municipală Eugenia Ceban, mama edilului, este vizată într-un dosar de trafic de infleunță.
Într-un răspuns pentru ZdG, Procuratura menționează că „pune mereu la dispoziția presei informația ce ține de interes public și poate fi oferită”.
„Totodată, uneori, suntem în imposibilitate de a confirma sau infirma informațiile făcute publice de către politicieni. Comunicarea oricărei informații despre procesele penale care se află în procedura procurorilor anticorupție poate fi furnizată cu respectarea prezumției de nevinovăție sau a confidențialității urmăririi penale. În asemenea circumstanțe, la moment, nu vă putem prezenta careva informații”, se arată în răspunsul oferit de PA.
Eugenia Ceban, mama lui Ion Ceban, este consilieră neafiliată în Consiliul municipal Chișinău, după ce a fost exclusă din Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) în decembrie 2022.
Șefa PA Veronica Dragalin a afirmat că „sursele” primarului capitalei Ion Ceban, care l-ar fi informat pe edil despre mai multe percheziții care ar fi urmat să aibă loc în dimineața zilei de miercuri, 26 aprilie, dar care nu s-au adeverit, „nu sunt surse de încredere și cu siguranță nu sunt din cadrul Procuraturii Anticorupție”.
Ion Ceban a declarat miercuri dimineață într-un video pe pagina sa de Facebook că „un președinte de comisie parlamentară din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a dat indicații să se instrumenteze mai multe dosare penale, inclusiv cel pe numele mamei sale, pentru trafic de influență”. Primarul susține că dosarul penal în care ar fi vizată consiliera municipală Eugenia Ceban, mama lui Ion Ceban, ar fi fost pornit în luna februarie „de către noii exponenți ai Procuraturii”.
Pe de altă parte, Procuratura Anticorupție (PA) a menționat că oamenii legii nu au autorizat percheziții la domiciliul, biroul sau la membrii de familie ai primarului.
„Sursele domnului Ceban nu sunt surse de încredere și cu siguranță nu sunt din cadrul Procuraturii Anticorupție. Doar procurorii pot solicita autorizație de la judecători pentru percheziții și, în cazuri de corupție, asta ar fi competența Procuraturii Anticorupție. Putem confirma că niciun procuror din Procuratura Anticorupție nu a solicitat sau autorizat percheziții la domiciliu sau biroul primarului sau a membrilor de familie și că nu au loc așa percheziții astăzi dimineața.
Iar cât ține de declarația domnului Ceban despre dosare la comandă, amintim cetățenilor că procurorii sunt independenți și apolitici. Noi ca instituție avem obligația și responsabilitatea să investigăm orice plângere, denunț și sesizarea despre acte de corupție din partea cetățenilor, indiferent de statutul persoanelor vizate. Întotdeauna vom aplica legea în mod egal tuturor și vom fi conduși doar de lege și vom lucra doar în interesul cetățenilor și al țării pe care am jurat să o servim”, a spus Veronica Dragalin, potrivit PA.
Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, Adriana Vlas, purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a declarat marți seară că „PAS nu s-a implicat și nu se va implica în actul de justiție”.
„Curatorii de la Kremlin ai lui Ceban îi dau tot felul de idei năstrușnice despre cum să atragă atenția asupra lui și să se victimizeze”, a spus Adriana Vlas.
Primarul municipiului Chișinău Ion Ceban a declarat anterior că deține „informații veridice și a fost avertizat de câteva surse” despre faptul că miercuri, 26 aprilie, oamenii legii ar urma să desfășoare percheziții la 10 adrese, inclusiv într-un dosar în care, potrivit edilului, urmează să fie vizată mama acestuia. Primarul mai afirmă că „ținta finală” ar fi el și perchezițiile ar urma să aibă loc „pentru a-l face pe el să tacă sau să nu critice PAS-ul”.