Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Mai multe persoane, trimise pe…

Mai multe persoane, trimise pe banca acuzaților pentru punerea în circulație a valutei străine false. Autoritățile au scos din circulație peste 10 mii dolari falși

Foto: Poliția R. Moldova

Poliția R. Moldova anunță că ofițerii Direcției investigații „Centru” ai Inspectoratului Național de Investigații a IGP, sub conducerea Procuraturi pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au reușit documentarea unui grup criminal organizat specializat în punerea în circulație a dolarilor americani falși, cu nominalul de 50 și 100. Potrivit oamenilor legii, urmărirea penală în privința a patru persoane a fost terminată, iar dosarul a fost expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond.

Potrivit polițiștilor, inculpații sunt bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 34 de ani, originari din municipiul Chișinău și raioanele Călărași și Glodeni.

„Anterior, aceștia au fost condamnați pentru diferite infracțiuni, cu ispășirea pedepselor în penitenciarele din Moldova și UE, iar la reținerea a doi din ei, a fost stabilit faptul că aceștia anterior au fost anunțați în căutare. În baza probelor acumulate, a fost posibilă deconspirarea acțiunilor de punere în circulație a banilor falși – acțiuni care au durat pentru o perioadă de aproximativ 6 luni și se manifestau prin achitarea ilegală pentru automobile (în special, de tonaj mare), tehnică agricolă, cantități mari de carburanți la stațiile de alimentare PECO și produse alimentare. Activitatea infracțională a fost înfăptuită preponderent în zonele rurale ale republicii”, se arată în nota informativă.

Bancnotele false erau de o calitate înaltă, ceea ce le-a permis inculpaților să efectueze operațiuni de schimb valutar, la agenți economici autorizați, susțin oamenii legii.

„Cele aproximativ 20 de dosare, din cauza caracteristicilor de falsificare a valutei și modului de operare, au fost conexate la dosarul de bază instrumentat de PCCOCS și, respectiv, a fost posibilă identificarea operațiunilor ilegale, cu scoaterea din circuitul civil a bancnotelor falsificate, care în total constituie suma de peste 10 mii de dolari americani (…) Îndemnăm cetățenii să manifeste prudență la efectuarea tranzacțiilor cu achitarea în numerar, astfel încât să nu cadă pradă acțiunilor infracționale”, se mai arată în nota informativă.

Potrivit legii penale, punerea în circulație a banilor falși de către membri ai grupurilor criminale organizate se pedepsește cu închisoare de 7 la 15 ani.

Notă: Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței de judecată.