Magistrații francezi au aplicat sechestru asupra unui bun imobil al fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc, în valoare de peste 83 milioane lei, anunță PCCOCS
Urmare a solicitării Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Tribunalul judiciar din Thonon-les-Bains, Franța, a dispus aplicarea sechestrului asupra unui bun imobil din orașul francez Sciez, una din zonele de elită ale Franței, care aparține fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc.
Despre acest fapt, autoritățile franceze au informat Procuratura, printr-o notificare primită recent, anunță Procuratura Generală (PG) într-un comunicat.
„Potrivit estimărilor autorităților franceze bunul sechestrat valorează peste 4,2 milioane euro, care convertiți ar depăși suma de 83,5 milioane lei. Sechestrul aplicat asupra acestuia are ca scop garantarea posibilității aplicării pedepsei complementare a confiscării bunului în cadrul dosarului penal investigat de procurorii din Moldova.
Citând autoritățile cipriote, judecătorul de instrucție francez indică și faptul că învinuitul Vladimir Plahotniuc ar fi creat o rețea criminală la nivel național și internațional în 2009-2019, iar cu implicarea învinuitului Ilan Șor au înregistrat societăți cipriote și panameze în Anglia și au deschis conturi bancare pentru depunerea banilor deturnați din băncile din Moldova”, anunță Procuratura Generală.
În continuare, bunul sechestrat urmează să fie administrat de către AGRASC – agenție franceză similară cu Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale a CNA din Moldova, până la pronunțarea unei soluții pe dosar.
„La realizarea efectivă a sechestrului au acordat asistență valoroasă magistratul de legătură din Ambasada Franței la București responsabil și de Republica Moldova, dar și consilierul Președintelui Republicii Moldova delegat de către Președintele francez pentru asistența organelor de drept naționale în cooperarea cu organele de drept din Franța. Urmărirea penală pe caz este în desfășurare”, mai anunță responsabilii din cadrul PCCOCS.
În ianuarie 2022, Procuratura Anticorupție (PA) a adus la cunoștința avocaților ordonanța de punere sub învinuire cu completarea acuzării față de fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, în dosarul denumit generic frauda bancară.
Potrivit PA, Vladimir Plahotniuc este acuzat de un nou episod legat de frauda bancară, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare, după cum urmează: Crearea și conducerea unei organizații criminale (art.284 din Codul penal), Escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari (art.190 alin.(5) din Codul penal) și Spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari (art.243 alin.(3) din Codul penal).
Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2014-2015 Plahotniuc ar fi primit prin intermediul unor companii deținute de deputatul fugar Ilan Șor 21 de milioane de dolari, bani obținuți fraudulos de la BEM. Tot procurorii susțin că din banii primiți Plahotniuc și-a cumpărat un avion pe care l-a utilizat în interesele personale și ale organizației create de el și pe care ulterior l-a vândut unor persoane terțe.
„Noul episod incriminat lui Vladimir Plahotniuc are ca referință perioada 24.11.2014-29.06.2015, atunci când fostu lider PDM acționând ca conducător al organizației criminale, fiind beneficiar efectiv și gestionar prin persoane interpuse al mai multor companii nerezidente, a primit în conturi, prin intermediul companiilor rezidente fondate de Ilan Șor, prin persoane interpuse, mijloace financiare în sumă de 21 000 000 USD, care aveau ca origine, credite bancare obținute fraudulos de la BC „Banca de Economii” SA”, anunță PA.
Anterior în cadrul aceleiaşi cauze penale, Vladimir Plahotniuc, a fost pus sub acuzare, incriminându-i comiterea infracțiunilor de crearea și conducerea unei organizații criminale (art.284 din Codul penal), escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari (art.190 alin.(5) din Codul penal) și spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari (art.243 alin.(3) din Codul penal).
Vladimir Plahotniuc a plecat din R. Moldova în iunie 2019, după ce partidul pe care îl conducea, PDM, a cedat guvernarea unei coaliții formate din Blocul ACUM și PSRM, destrămată în noiembrie 2019. În luna martie 2020, Ambasada SUA la Chișinău a confirmat că Plahotniuc se află pe teritoriul SUA.
Procuratura Anticorupție a solicitat extrădarea lui Plahotniuc în iunie 2020, atunci când fostul lider democrat a fost localizat în SUA și, respectiv, în septembrie 2020, în perioada când acesta a fost identificat în Turcia, însă, răspunsuri la aceste cereri din ambele state nu au parvenit în adresa autorităților de la Chișinău. Pe 1 octombrie 2021, Procuratura Anticorupție a înaintat un demers repetat către Biroul Național Central Interpol din R. Moldova prin care a solicitat Secretariatului General al Organizației Internaționale a Poliției Criminale INTERPOL emiterea unei difuziuni de căutare internațională în privința lui Plahotniuc.
În iunie curent, Parlamentul de la Chișinău a aprobat în prima lectură un proiect de lege care prevede că instrumentarea cauzelor penale ar putea fi făcută în lipsa persoanei, în cazul în care aceasta se eschivează de la urmărirea penală sau de la procesul de judecată, lucru care ar putea să se întâmple în cazul lui Șor și Plahotniuc.
În iulie 2020, ZdG a publicat o investigație în care a dezvăluit faptul că Plahotniuc a avut drept de semnătură sau a fost beneficiar la cel puțin trei companii care au beneficiat direct sau indirect, de zeci de milioane de dolari de pe urma unor contracte cu Metalferos, societate pe acțiuni în care statul deține pachetul majoritar. Banii intrau în conturile companiilor afiliate lui Plahotniuc, inclusiv în perioada când acesta deținea funcții publice, doar că nici banii, nici firmele nu se regăseau în declarațiile de avere și interese ale fostului politician.
În ultimii 20 de ani, Metalferos a fost, în repetate rânduri, ținta unor acuzații de corupție, fiind afiliată cu fostul lider al PDM Vladimir Plahotniuc și oameni din anturajul său. ZdG a obținut și a analizat zeci de documente care au confirmat multiple acuzații care au însoțit activitatea Metalferos în ultimul deceniu. Majoritatea acestor aspecte sunt investigate și de procurori, în cadrul unei cauze penale deschise în decembrie 2019, dosar care însă nu are o finalitate.