Magistrații CA Chișinău au pus punct final în dosarul imobilelor „Casa Modei” și „Asito” și au decis cui aparțin bunurile imobile
„Casa Modei” și clădirea „Asito” rămân în proprietatea SRL „Continental Business Invest” și SRL „SCM Development Mol”, companii deținute de către omul de afaceri Vladimir Russu. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de către magistrații Curtea de Apel (CA) Chișinău.
Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, Sergiu Istrati unul dintre avocații omului de afaceri Vladimir Russu ne-a comunicat că magistrații CA Chișinău au emis două hotărâri prin care au anulat încheierile judecătorilor care i-au transmis controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon, drept de posesie și folosință asupra celor două imobile Casa Modei și Asito. Astfel, potrivit avocatului, „Casa Modei” și „Asito” rămân în posesia lui Vladimir Russu. Hotărârea CA Chișinău este irevocabilă.
„Magistrații CA Chișinău au emis două hotărâri prin care încheierile judecătorilor de instrucție care i-au permis lui Platon să intre în clădirile noastre, au fost anulate. Respectiv, toată istoria aceasta cu clădirile a fost aruncată la coșul de gunoi al istoriei lui Platon. Imobilele au fost și rămân în posesia lui Vladimir Russu datorită ordonanței din 6 aprilie emisă de procurorul general, prin acea ordonanță s-a restabilit legalitatea și drepturile de proprietate a companiilor care aparțin lui Vladimir Russu. Noi am demonstrat că tot ce au făcut judecătorii de instrucție în speță atunci când au transmis drept de posesie și folosință lui Platon totul este absolut ilegal. Decizi CA este irevocabilă, a declarat Sergiu Istrati, avocatul omului de afaceri Vladimir Russu.
Avocatul lui Veaceslav Platon, Ion Crețu susține că odată cu decizia CA Chișinău „fostul lider al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc prin intermediul lui Vladimir Russu va continua să dețină cele două imobile”.
„(…) Cel mai grav este că Vladimir Plahotniuc prin intermediul lui Russu va continua sa dețină aceste imobile sau chit la moment să le vândă, deoarece nu întâmplator apare o asemenea știre. Faptul că acum vor fi transmise aceste imobile fictiv către un alt zis proprietar și ulterior statul nu va mai încasa nimic și nu va mai recupera nimic din miliardul furat, deoarece aceste bunuri imobile sunt procurate din miliardul furat și ulterior fondată compania continental și prin intermediul acesteia ia atribuit o calitate”, a declarat Ion Crețu pentru ZdG.
În iunie 2021, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul avocaților lui Platon și a întors cauza penală în instanța de fond, la un alt complet de judecată – Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au respins la 5 mai 2021 plângerea avocaților controversatului om de afaceri Veaceslav Platon împotriva ordonanței procurorului general, Alexandru Stoianoglo, prin care imobilele „Casa Modei” și clădirea Asito au fost recunoscute drept „corpuri delicte și sechestrate” și au trecut din posesia lui Platon la omul de afaceri Vladimir Russu.
Reprezentanții Procuraturii Generale (PG) au emis la 7 aprilie 2021 o notă prin care anunțau că procurorul general, Alexandru Stoianoglo a admis plângerile SRL „Continental Business Invest” și SRL „SCM Development Mol” și a dispus anularea a șase ordonanțe, emise anterior de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), prin care două imobile au fost recunoscute drept corpuri delicte și sechestrate. Ulterior, unul dintre avocatul lui Platon, Ion Crețu, a contestat în instanță ordonanța procurorului general prin care cele două clădiri au trecut din posesia lui Platon la omul de afaceri Vladimir Russu.
Omul de afaceri Vladimir Russu, ajuns în atenția opiniei publice după ce i-a vândut lui Iurie Luncașu, unul dintre prietenii cei mai apropiați ai oligarhului Vladimir Plahotniuc celebra „Casa Albă” amplasată în sectorul Telecentru al Capitalei l-a acuzat în cadrul unei conferințe de presă pe Veaceslav Platon, un alt controversat om de afaceri, de „atac raider”.
Russu a declarat că prin decizii judecătorești, două bunuri imobile deținute de o firmă gestionată de el, „Casa Modei” de pe bd. Ștefan cel Mare și clădirea Asito, de pe str. Bănulescu-Bodoni au fost oferite „pentru păstrare și folosință” controversatului om de afaceri Veaceslav Platon. În replică, Platon a declarat că cele două bunuri imobile ar reprezenta „activele pe care Plahotniuc prin partenerul lui Vladimir Russu, care a încercat să le legalizeze”.
Controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, condamnat în 2017 la 18 ani de închisoare pentru că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei (BEM), apoi eliberat și rejudecat, a fost achitat la 14 iunie de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în dosarul fraudei bancare. Detalii aici
În septembrie 2021, Biroul național Interpol de la Chișinău a adresat o solicitare la Secretariatul General al Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (OIPC) INTERPOL de la Lyon, Franța, prin care a solicitat anunțarea în căutare a controversatului om de afaceri Veaceslav Platon. Detalii aici
Citiți și:
- VIDEO/ Dosarul imobilelor „Casa Modei” și clădirea Asito. Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a respins plângerea avocaților lui Platon
- VIDEO/ Fondatorul Holdingului „Accent Group”, Vladimir Russu, îl acuză pe Veaceslav Platon de „atac raider”. Reacția lui Platon
- DOC/ Acuzații de atac raider între Platon și Russu, omul de afaceri care i-a vândut unui apropiat de-al lui Plahotniuc celebra „Casa Albă” din Chișinău. Ce arată datele de la Cadastru